Lectii pentru parinti

Am cateva lectii pe care nu le-am invatat la timp. Le-am aflat pe parcurs, de la altii, de prin carti, din experienta proprie, de la copilul meu, de la copiii din clasa mea. Vi le pun aici, unele sub altele, alaturi de alte idei pe care le-am strans de-a lungul anilor de cand sunt parinte si invatator. Ele nu sunt un plan care functioneaza, nici pe departe nu pot garanta pentru asta. Fiecare, adulti si copii, avem drumurile noastre si ceea ce functioneaza la altii, nu va merge si la familia noastra. Daca aveti alte pareri, exemple, experiente personale, lasati un comentariu.



1. Intotdeauna copilul altuia va face mai bine, mai frumos decat al tau si asta te frustreaza - de fapt nu e asa: fiecare face in felul sau si doar perceptia noastra super subiectiva de mame ne face sa credem ca toti ceilalti fac bine, al nostru nu. E un fel de lege a lui Murphy aici si trebuie sa te lupti cu ea. Cu ea si cu toate gurile care te vor intreba retoric: Cum, al tau inca nu merge? Al meu merge de la 5 luni! Cum, al tau nu stie tabla inmultirii? Al meu a invatat-o singur. Cum, al tau nu scrie frumos? A, noi scriem acasa in fiecare seara, ii dau cate o dictare...

2. O parte din activitati se invata prin imitarea cuiva. A-i pune unui copil de 1 an (3 ani, 7 ani, 10 ani) in fata cuburi (creioane, foi, acuarele, carti) si a-i spune: Iata, joaca-te! (deseneaza, invata, citeste) este egal de multe ori cu zero. Este egal de foarte multe ori cu zero. La varste mici o parte din invatare are loc prin imitatie, o alta parte prin descoperire, o alta parte prin incercare si eroare, prin experienta proprie ... (desigur, sunt mai multe tipuri de invatare, dar nu vreau sa le insir aici pe toate, nu la ele fac referire). In pedagogia Waldorf se spune ca pe masura ce crestem si devenim adulti, pierdem o anume seninatate si usuratate a copilariei. De aceea multi parinti considera nepotrivit sa se joace cu copiii lor, intinsi pe covor. A te juca alaturi de copil nu inseamna sa ii explici amanuntit ce sa faca, ci sa procedezi asa cum crezi, jucandu-te in felul tau, lasandu-l pe cel mic sa descopere daca vrea sau nu sa te imite, daca isi cauta si isi formeaza un anume stil de joaca. De aceea multi invatatori (profesori) spun copiilor azi desenati frunze, fara a-i lasa sa studieze frunze adevarate, fara a-i incuraja sa adune frunze de marimi si forme diferite, fara a-i indruma sa le pipaie, sa le cerceteze cu lupa...



3. Pe locuri, fiti gata, start! nu functioneaza - Nu functioneaza la varste foarte mici si nici la varste mai mari startul: 1, 2, 3 gata, acum coloram, acum decupam, acum hai sa ne rostogolim. Sfatuiam o mamica sa lase copilul sa invete prin descoperire: pui intr-o punga diverse obiecte de prin casa si il lasi pe cel mic sa descopere ce e acolo. Dar s-ar putea sa nu functioneze startul: Uite, copile, ai aici o punga cu niste lucruri interesante, ia vezi tu ce ai acolo. Nu, nu functioneaza asa. Poate nu intotdeauna. Lasi punga undeva prin casa, sa o descopere singur. In acest fel ii stimulezi curiozitatea, il ajuti sa descopere cu adevarat ceva, il lasi sa ia decizii. Asa are loc invatarea prin descoperire si mai tarziu. Nu, nu merge intotdeauana: Azi invatam despre nori. Trebuie sa vii cu o surpriza, cu o poveste, cu ceva de descoperit. Pentru ca mura-n gura nu functioneaza in directia in care doresti, ci il transforma pe copil intr-un personaj ghidat, prea putin capabil sa ia decizii.



4. Nu stie sa se joace cu jucariile. Nu i le mai dau. - Ba da, da-i-le mai departe. Intr-adevar, copiii mici nu prea stiu cum sa se joace cu jucariile. Nu stiu sa se joace asa cum vrem noi si cum credem noi ca e corect. Aici e partea cea mai grea pentru parinti: sa il lasi, sa il lasi singur, sa il lasi sa se descurce, sa il lasi sa se joace cum vrea, chiar daca masina trebuie sa mearga pe covor si el o desface sau o arunca și chiar daca se urca pe cuburi cand de fapt ar trebui sa construiasca. Pana la a descoperi la ce foloseste fiecare obiect, copiii il vor cerceta si testa intr-un fel in care care noi, adultii, nu putem accepta. Daca nu stie sau nu poate sa mearga pe bicicleta, ii iei bicicleta? Nu. De fapt il incurajezi sa mai incerce, te oferi sa il ajuti. Asa e si cu jucariile. Pana la o anumita varsta la care adultii reusesc sa isi impuna punctul de vedere si asupra jocurilor, copiii se joaca intr-un mod personal si specific lor. Cu siguranta ati auzit: Al meu strica toate jucariile. Al meu se joaca doar cu niste pungi si 3 linguri, nici nu se uita la acelea scumpe. Al meu se joaca doar cu trei jucarii, i le-am cumparat degeaba pe celelalte. In limbajul copiilor asta inseamna o amprenta personala asupra jocului. Iar a veni noi si a-i spune, nu, nu e bine cum te joci cu cuburile, inseamna de fapt sa ii taiem elanul si sa ii retezam creativitatea, dorinta de a experimenta.

5. De cand am copil, nu mai am timp. Toti parintii trec prin faza aceasta. La un moment dat inteleg sa aplice alta tehnica. De ce nu mai ai timp? Deoarece ti se pare ca totul trebuie facut acum, in acest moment si mai ales consideri ca cel mic (sau mai mare - valabil pana la 9-11 ani) nu poate fara tine, nu poate manca sau dormi fara tine, nu poate invata, nu poate scrie, nu isi poate face temele fara tine. De fapt e aici nevoia adultului de a sti ca totul e facut cum trebuie. Nu ai incredere sa il lasi sa isi faca singur temele - Daca greseste, se duce la scoala cu greseli si stersaturi? Da si Nu. Da, se poate duce cu tema gresita si isi asuma greselile. Nu, deoarece il poti indruma sa vada ce a gresit. Daca greseste, invata mai mult si iti ia mai putin timp sa il ajuti sa se corecteze. Daca greseste, inseamna ca s-a straduit, a muncit singur, fara mura-n gura. Daca greseste si se duce cu tema asa, incurajeaza-l sa fie atent la explicatii si mai ales sa ceara explicatii, sa recunoasca unde nu a stiut, unde nu a inteles. De ce nu mai ai timp? Nu mai ai timp sa calci, sa faci mancare, sa faci curatenie? Nu, nu sunt de acord cu glumita aceea ce tot circula online si care spune ca Am o casa dezordonata, vasele murdare, dar copiii fericiti. Cred ca la fiecare functioneaza un plan si nu exista unul universal valabil de a face curatenie si de a avea timp liber. Si adultii au de invatat, iar aceasta poate fi o tema: cum sa fac sa am timp liber. Nu, copilul nu e de vina, chiar deloc. Inseamna doar ca niste adulti, parinti fiind, trebuie sa isi gaseasca o tehnica de a gestiona toate situatiile.

6. Sa fim parinti - Trebuie sa acceptam, noi, adultii, ca mereu avem de invatat. Formula magica pentru a fi parinte, nu este. Noi nu mai semanam cu parintii nostri si copiii nu mai sunt ca noi in copilarie. Si trebuie sa acceptam asta si sa nu ii comparam pe copii cu noi: Eu, pe vremea ta, invatam singur la mate. Avem de invatat sa fim si adulti si parinti. De la altii, de la copiii nostri, din carti. Uneori ne putem baza pe intuitie si pe al saselea simt, dar sunt situatii in care o carte de parenting iti poate deschide o alta perspectiva ori cand exemplele cuiva iti dau seama ca ai facut bine sau nu. Dar dincolo de toate, exista si o invatare a adultilor nu pentru a fi parinti buni, ci pentru a fi umani, empatici, aproape, nu pentru a fi invatatori buni, ci pentru a fi acolo, langa, alaturi, cu copiii. A fi adult bun nu inseamna sa iti trimiti copilul la toate concursurile de mate si sa te joci cu el pe covor. Se zice la Waldorf, de la Kalil Gibran citire, ca dupa ce s-au nascut, copiii nu mai sunt ai nostri. Dar noi, in elanul acesta de a le fi lor mai bine decat noua, de a ne satisface noi niste orgolii de parinte bun cu un copil exceptional, parca suntem prea mult parinti si prea putin alaturi de ei.

Cu drag,
Ema

Etichete: