10 activitati in vacanta de iarna

Stiu: parintii sunt foooooaarte ocupati. Si eu sunt un parinte ocupat. Incerc uneori sa nu fiu chiar atat de ocupata. Pentru fetita mea. Incercati si voi. Iata mai jos doar 10 activitati de realizatin vacanta de iarna. Pe langa faptul ca iesiti afara la derdelus, la patioar sau doar la o plimbare, va fi mult timp in care cei mici vor sta plictisiti sau vor bazai ca albinele in cautare de ceva palpitant.
Va propun 10 activitati. Fiecare sa nu dureze mai mult de 15 -20 minute. Unele pot dura insa toata ziua- daca va propuneti sa fiti toata ziua crocodili, atunci toata ziua va purtati ca un "crocodil", insa abordarea dureaza doar 1-2 minute: adica spuneti ceva, faceti ceva incercand sa realizati ceva ce are legatura cu crocodilul.
Pe de alta parte, va sugerez sa incepeti activitatile cu copiii vostri, dar la un moment dat sa va desprindeti usor si sa-i lasati pe ei sa continue, voi doar aruncand periodic cate un ochi, spunand ceva, admirand lucrarile sau comportamentul. Adica daca modelati ... nu modelati chiar tot (decat daca chiar aveti timp si vreti sa faceti acest lucru); lasati copiii sa-si foloseasca imaginatia.



1.Cititi in fiecare zi o carte despre iarna sau despre Craciun, despre animale de la Polul Nord sau Sud. Intr-o zi doar citeste o carte copilului tau, in alta zi intreaba-l ce i-a placut sau ce nu i-a placut, in alta zi desenati impreuna sau modelati personaje ori scene din carte. Puteti extinde activitatile care sa faca referire la carte: inventati un cantce, un alt sfarsit, jucati teatru pretinzand ca sunteti personaje din carte, gatiti impreuna o mancare ce apare in carte.
2. Desenati impreuna scene de iarna. Sau ... cum arata iarna in alte tari.
3. Modelati din plastilina sau coca din faina, apa si sare figurine amuzante.



4. Decupati forme pe care sa le lipiti pe geam, pe usa, in camera copilului: fulgi, norisori, casute, brazi. Ori pictati folosind materiale neconventionale: betisoare, crengute, ramuri de brad, cu degetele, cu degetele de la picioare...
5. Declarati zilele saptamanii (ori pe toate ori doar 2 sau 3) ca zile speciale: Ziua Ciocolatei calde, Ziua prajiturilor cu scortisoara, Ziua Albastra, Ziua literei T si imaginati activitati in jurul acestor teme: beti ciocolata calda si cautati pe internet ceva din istoricul ciocolatei; purtati toata ziua ceva albastru si cautati in jur nuante de albastru; cautati toata ziua cuvinte care incep cu T.



6. Jucati-va de-a ... orice: pilotii de avion, de-a pasarile, de-a crocodilii, de-a furnicile. Imaginati povesti scurte si amuzante, "purtati-va" ca un crocodil - "Eu voi manca acum cu dintii mei mari o bucata de paine". "Uite cum merg acum ca un crocodil si caut ceva de mancare.", inventati cantecele chiar fara rima si fara o melodie anume: "Sunt un crocodil poznas / Acum ma sui pe un bustean / Si prind o musculitaaaaaa..."



7. Intrebati-va si imaginati explicatii despre cum au aparut obiectele: cartile, masinile, fulgii de zapada...
8. Realizati un jurnal de vacanta in forma de bradut sau pinguin sau altceva amuzant: taiati paginile in forma de bradut spre exemplu, capsati-le, apoi lasati copilul sa-si noteze sau sa deseneze tot ce crede ca e reprezentativ in vacanta sa.
9.Jucati "I spy..." - "I spy with my little eye ... something green". In limba engleza sau in limba romana: "Vad ceva ... verde", iar copilul ghiceste ce ar putea fi. E un joc bun de jucat in calatorii.
10. Fiti zane sau pirati. Cautati "comori" sau faceti un castel din perne.


Treceti la comentarii ideile voastre sau ce alte activitati interesate desfasurati in vacanta cu copiii. 

Etichete: , , ,