Ema la scoala: Impresii din tabara spuse de o mamica

Va lasati copiii in tabara? Aveti emotii, va ganditi tot timpul daca se descurca? Vi se pare important sa mearga intr-o tabara? Am rugat-o pe Antoaneta care scrie pe blogul Drumul vietii sa scrie despre experienta unei tabere, din perspectiva sa de mama a doi copii.

Antoaneta: La rugămintea Emei, am decis să scriu la cald ce simțim, ce gândim la scurt timp după încheierea primei tabere în care au fost plecați copiii mei. Să o luam cu începutul, nu?

1.Costurile taberei

Am tot fost intrebată cât a costat tabăra. Nu mult. În fiecare lună, am plătit circa 200 de ron de copil. Costul pentru o persoană a fost de 990 ron pentru 7 zile (a doua tabără costa 930 ron/copil pentru 6 zile). Puteau să se înscrie copii, părinți și bunici. Eu am preferat să îi trimit singuri ca să trăiască la maxim experiența primei tabere.

La ei au avut mult mai mulți bani decât le-au trebuit. În esență, la plecare, învățătoarea a cerut la fiecare copil suma de 70 de ron pentru a acoperi toate intrările la locațiile unde urmau să meargă pe parcursul taberei. Ni s-a spus că este suficient să aibă 150-200 de ron fiecare copil. Cu tot cu cei 70 de ron, au cheltuit circa 100-120 ron de copil pentru că efectiv nu aveau unde să plece să își cumpere altceva. Tot ce aveau nevoie le era asigurat de către organizatori: apă, mâncare, deserturi.

Am primit lista cu necesarul de tabără, dar eu deja pregătisem o listă cu ajutorul Emei și al mai multor mămici de la mine de pe grup – Drumul Vieții – care m-a ajutat enorm să îmi dau seama ce este bine să pun in bagaj și ce nu.

Concret, am ales trollere pentru că bagajul era mare și greu de dus. A fost o decizie înțeleaptă zic eu. Am pregatit 7 pungi cu etichete (luni, marți, miercuri etc) în care am pus o pereche de pantaloni scurți, un tricou, lenjerie intimă, ciorapi).

De rezervă au avut câte 3 tricouri și 3 perechi de pantaloni scurți, 3 chiloței și 3 perechi de ciorapi. Separat, au avut la ei câte 3 perechi de pantaloni lungi (două de trening și una de jeans – pe aceasta din urmă nu au folosit-o) și câte 2 bluze de flece cu fermoar, cu mânecă lungă. Au fost foarte utile pentru ca au avut unele zile cu 18 grade. De asemenea, au avut câte o pelerină de ploaie ceea ce a fost foarte inspirat pentru că a plouat. Pijamale au avut două rânduri – una subțire, una groasă.

Au avut și câte un rucsac cu cele necesare. Am ales ca în rucsac să aibă telefonul mobil cu încărcătorul, una dintre cele doua bluze fleece și pelerina de ploaie. De asemenea, au avut 2 pungi cu biscuiți în rucsac (încă două în troller), bidonaș de apă și o sticlă cu apă de rezervă. Au luat la ei jucăria preferată cu care dorm noaptea. A rămas tot în rucsac. Aici au avut și portofelele cu bani. Au ales să aibă singuri grijă de bani pentru a învăța să se descurce și să se organizeze singuri.

Deși ni s-a spus să aibă doar un prosop mare și unul mic de față, amândoi au refuzat să plece fără prosoape pentru fiecare zi. La fel și hârtie igienică. S-a dovedit că nu a fost nevoie pentru că organizatorii s-au ocupat de tot. Așa că au dus degeaba acea parte de bagaj!

Au avut la ei medicamente: pastile și acadele de rău de mișcare; apă termală și strugurel cu protecție ridicată; Fenistil pentru înțepături de insecte și spray de protecție împotriva insectelor; sirop pentru febră (Nurofen) și pastile de supt pentru gât (pe bază de plante); plasturi pentru răni.

Daria a insistat că vrea șampon și feon. Nu le-a folosit! Le-a dus degeaba. Nici jocurile nu le-au folosit.

3. Activitățile din tabără

Au fost destul de ocupați cu activitățile puse la cale de către organizatori. Daria a participat la toate, Andrei doar la cele unde nu era necesar să folosească piciorul (are ruptură de ligament la genunchiul stâng). Au plecat în drumeții și au vizitat rezervația naturală de urși de la Zărnești.

Partea aceasta mi se pare importantă: autocarul avea aer condiționat ceea ce a fost perfect mai ales pentru copiii mei care au rău de mișcare și necesită un mediu ambiant mai rece ca să evite stările de rău. Animatorii i-au însoțit încă de la plecare ceea ce a însemnat că erau pregătiți să preia „controlul” dacă cei mici aveau nevoie de atenție / distragerea atenției. Animatorii erau adolescenți așa că îi înțelegeau destul de bine la o adică.

Emoțiile mele de mamă au fost mari atât la plecarea, cât și la sosirea copiilor. Cu o săptămână înainte de plecarea lor nu pot spune că am mai dormit. Cât au fost plecați nu prea am dormit. Eram liniștită, nu înțelegeți greșit. Știam că sunt pe mâini bune, vorbeam cu Daria periodic (Andrei uita complet să răspundă la sms ori la apel). Așa bănuiesc că sunt toate mamele! Nu știu.

Copiii nu au plâns la plecare. Mă așteptam ca Andrei să plângă la plecare ori în prima seară, să ne sune să mergem să îl luam. Nu s-a întâmplat. Deși au fost momente când a fost un pic trist din cauza unor comentarii, Andrei e destul de aerian și are un spirit optimist moștenit de la mine încât să ignore totul și să se bucure de prima lui tabără. Când s-au întors erau amândoi supărați că se încheiase totul. Le-a plăcut enorm că învățătoarea nu a stat pe capul lor și nu au fost certați ca alți copii care se tăvăleau pe deal (deh, bucurii de copii, ce mai!). Chiar mi-au spus că se bucură că nu am fost în tabără cu ei pentru că erau siguri că aș fi procedat ca ceilalți părinți/bunici care nu îi lăsau pe copii să alerge, să se dea de-a rostogolul (sincer, nu i-aș fi oprit și m-a mirat că au gândit așa ceva!).

Urmează a doua tabără (pleacă duminică) care e mai scurtă cu o zi, dar însoțiți tot de învățătoarea lui Andrei pe care amândoi o plac mult. Daria a fost încântată pentru că doamna venea în fiecare seară și le spunea „Noapte bună!”, îi pupa pe frunte. A fost impresionată pentru ca nicio învățătoare nu a procedat așa.

Eu stau mai liniștită gândindu-mă la a doua tabără, dar cumva tot am emoții. De data aceasta, vor pleca dincolo de munți, alături de copii de vârsta Dariei sau mai mari. Sper ca experiența celei de-a doua tabere să fie pe măsura primei tabere. Sincer, nu știu ce a fost în capul meu de i-am înscris în doua tabere consecutive. Sper doar să fie bine și acum!

Emoții sunt, dar la alt nivel. Am prins curaj și cred că voi mai face un pas dacă ei vor dori. Mă gândesc să îi înscriu la cercetași. Nu știu încă ce vom face. Vom vedea.