vineri, 17 martie 2017

Comparatia intre generatii

Recunosc: si eu am spus asta - Pe vremea mea, la 10 ani, eram cu cheia de gat, mergeam singura la scoala, imi puneam singura mancare, spalam singura, de mana, bentita de par si cravata de pionier, citeam fara sa ma indemne nimeni, prin clasa a 7-a ca sa reusesc la liceul pedagogic m-am apucat sa studiez scrisul de abecedar si mi-am transformat radical uratenia de caligrafie, mesteream, stiam sa cos singura nasturi...
Recunosc, si eu am spus asta copilului meu, am spus si copiilor mei din clasa.... Dar m-am oprit. Nu e bine. Nu e bine deloc. E ca si cum m-as compara cu parintii mei care probabil atunci cand erau copii mergeau la prasit si la sapa pe la 10-14 ani, care aveau grija de frati mai mici... Si nu, eu nu am fost la prasit porumbul si nici de frati nu am avut grija. 

Comparatia intre generatii nu e buna, nu e corecta, 
nu e dreapta, nu e obiectiva. 



Parintii si profesorii care au inceput sa citeasca literatura de parenting, nu mai fac asta. Nu ii mai compara pe copiii lor cu ei cand erau mici. Exista insa si persoane care inca duc la nesfarsit aceste comparatii. Sunt prinsi in bucla nostalgiei propriei copilarii si uita prezentul. 

Copiii de azi sunt altfel. Au alt mediu, alta hrana, alt statut. Alt acces la informatie, alte aspiratii, alte obiceiuri, alte nevoi. A ne intreba retoric cu ochii dati peste cap: Doamne, noi cum am supravietuit pe vremuri?! e de prisos. Fiecare timp e altfel. Si azi copiii nostri se lupta pentru supravietuire. Dar nu vedem asta. E o alta forma, poate mai crancena in alta directie, dar exista. 

Luat in mic, fir cu fir, in minusculul momentului, fiecare zi e o lupta (si pentru adulti si pentru copii). Ne straduim sa fim buni, drepti, sa reusim, sa fim multumiti de noi si de ce facem, sa ii multumim pe altii, sa ajutam, cautam sa fim ajutati, intelesi, sa punem o paine pe masa, sa ne fie cald, sa lasam grijile deoparte, sa rezolvam probleme... E frumos asa, cu provocari, obstacole, bucurii si nevoi. 



Cum sa-l faci pe copilul tau sa iubeasca matematica pentru ca tie iti placea si erai olimpic? Sau cititul? Cum il faci sa fie responsabil pentru ca tu erai responsabil la varsta lui? Cum il faci sa se descurce singur pentru ca tu erai toata ziua cu cheia de gat printre blocuri? Exista mii de postari pe siteuri si pe bloguri de parenting si de educatie, mii de randuri scrise prin carti. Cred ca o solutie general valabila nu exista la Cum sa il faci pe copilul tau sa .... Nu exista pentru ca vrei sa il faci sa fie ca tine. Te asezi in fata lui, mental si vrei sa ii fii model. Crezi ca daca tu ai ajuns acum sa ai un job, o familie si o casa esti un model de urmat. Eu am stat cu cheia de gat si lucram singur la mate si uite ce bine am ajuns, fa la fel. 

As vrea ca a mea sa fie ca mine. Eu stiam la 10-12 ani ce vreau sa ma fac. Ea nu stie. Habar nu are. Nu stie ce i se potriveste. Nu inca. Nu face absolut nimic din ceea ce imi place mie sa fac. Nu e copia mea fidela. Dar as fi vrut. Acum nu mai vreau. Cand ne eliberam noi, parintii, de cordonul acesta, copiii devin altfel. O colega a Elizei, venita la noi la masa, nu se foloseste de cutit sa taie carnea. Nu stie sa faca asta. E super buna la scoala, inoata excelent, face tot felul de cursuri de pictura, de muzica... M-am oferit sa o ajut cu manuirea cutitului, sa portionez eu bucata de friptura. Nu m-a lasat. Mi-a spus ca vrea sa incerce singura, ca mama nu o lasa sa faca aproape nimic si uite, acum nu stie sa foloseasca nici cutitul. Zambea amuzata. Era hotarata. Asa cum e si a mea. Hotarata sa fie altfel, nu cum vrem noi, sa fie diferita, unica, originala. De ce ma opun? Mi-e greu sa nu ma opun. Am senzatia ca nimic din ce face nu e bine. Dar e doar o senzatie. E doar perceptia mea. 

Gandul acesta ca Eu stiu ce e mai bine pentru tine cred ca nu a fost valabil in nicio generatie. E doar o senzatie subiectiva ca stim mereu ce e mai bine pentru copiii nostri. Nu stim mereu. Si nu stim mai ales ce e mai bine pentru ei in ceea ce priveste mintea si sufletul lor. Pentru ca ce e in mintea noastra, nu e si in mintea lor. Cum trecem de bariera asta? Nu e vorba aici de valorile morale. Ci de deciziile pe care ii lasam sa le ia, de libertatea pe care trebuie sa o aiba. E greu. Dar nu-i asa ca deja va ganditi ca voi, parintii, trebuie sa puneti undeva, totusi, o bariera libertatii pe care i-o acordati? Punem bariere, fixam modele sau ii invatam sa ia decizii? 

Tu ce parere ai? 

Ema 

miercuri, 15 martie 2017

Sinonime si cartofi prajiti

Am un joc nou cu sinonime. Are un titlu ciudat, dar scopul nu e de a incuraja alimentele nu tocmai sanatoase. Desi, cateodata, o portie de cartofi prajiti merge. Mi-a venit in minte titlul acesta deoarece cartofii prajiti sunt una dintre mancarurile preferate de copii. Iar asocierea a ceva placut cu o activitate de invatare e benefica. Copiii vor retine mai usor lucrurile noi, vor face conexiuni. Desigur ca voi puteti inlocui cartofii mei prajiti cu altceva. Ideea jocului e de a forma un buzunar in care sa se puna cuvintele. Buzunarul vostru poate fi o cutie de creioane, un cos cu mere sau cu oua, o cutie cu bomboane, o vaza cu flori. Dar ... cel mai bine ii lasati pe copii sa decida ce forma sa aiba buzunarul lor. Pentru ca atunci cand aleg ceva care le place, invatarea e mai frumoasa. Daca le veti impune voi o tema, va fi ceva impus si unii asociaza acesta aspect cu un moment frumos. 


Iata aici si filmul meu.



Puteti realiza buzunarele in clasa, ca model, iar ca tema copiii pot realiza inca un buzunar (sau mai multe). Impartiti voi cuvinte pentru care copiii sa gaseasca sinonime. Alegeti cuvinte cunoscute sau din contra, mai putin cunoscute - e o modalitate de imbogatire a vocabularului. Alegeti cuvinte care sa fie diferite perti de vorbire si pentru care sa gaseasca mai mult de 2 sinonime (ca sa fie amuzant). Incurajati copiii sa foloseasca dictionarul, dar si sa intrebe pe cei din familie ori sa caute pe internet (sa isi adune informatii din mai multe surse). Nu trebuie sa fie 30 de cuvinte diferite, poate va fi greu sa gasiti asa si pe de alta parte volumul de informatie va fi mare. Alegeti 10-15 cuvinte; pot fi 3-4 elevi care vor primi aceleasi cuvinte pentru a le gasi sinonime. 

Daca in prima ora ati lipit pe caiet buzunarul, iar acasa copiii au realizat inca unul, a doua ora va puteti juca  in grup (prilej de a-i ridica pe copii de pe scaune). Pentru jocul in grup e necesar sa aveti cel putin cate 2 buzunare la fiecare copil. Fiecare copil va scoate din buzunarele sale cuvintele si le va amesteca. Rugati copiii sa mearga la caietele altor colegi si sa aseze in buzunarele potrivite sinonimele. 



Care sunt beneficiile unei astfel de activitati: 
1. Copiii invata lucruri noi, faptul ca vad la altii, pe caiete o alta aranjare, o alta abordare e de mare impact.
2. Fac conexiuni
3. Isi inving sfiala sau lasa de la ei - Nu-i asa ca unora nu le place ca alti colegi sa li se uite in caiet? Sau unii au o retinere in a-si schimba locul fie si doar pentru 2 minute?
4. Invatarea e amuzanta si pe langa scopul de baza, de invatare, de intelegere a unor notiuni lexicale, copiii vor lucra mai atent si pentru faptul ca a doua zi jocul lor va fi in centrul atentiei. 

Inconveniente de care insa nu trebuie sa va feriti, ci sa le acceptati deoarece in felul lor stimuleaza invatarea si interactiunea si fac lectiile atractive. 
- Jocul necesita timp - si ca realizare si ca joc
- Se creeaza putin haos, copiii se vor bucura, vor vorbi nestingheriti. 

Puteti duce jocul mai departe, cu alte variante:
- Realizati buzunare mari, pe o coala de carton, pentru mai multe cuvinte, iar la inceputul orei impartiti elevilor cartonase cu sinonime ce trebuie potrivite in buzunarele corecte.
-Adunati in buzunare si expresii, proverbe, ghicitori
-Joc in grup - Copiii vor lucra pe caietele celorlalti - Sa scrie enunturi pentru sinonimele din buzunar. Faceti sa fie ca o cursa. Scrieti o propozitie, apoi schimbati banca. 

Daca aveti si alte jocuri cu sinonime, lasati ideile voastre in comentarii. 
Ema 

marți, 7 martie 2017

Asezarea elevilor in banci

Scriu postarea aceasta inspirata de un post de pe Facebook: Ii mutam pe copii in banci sau nu?

In primul rand as vrea sa va spun de amintirile mele din anii de scoala primara si despre banca in care stateam. Dar nu imi amintesc. E o ceata totala peste amintirile mele din acea perioada. Cred insa ca nu a fost ceva ce m-a marcat, in bine sau in rau, altfel mi-as fi amintit. Imi amintesc insa perioada din liceu si de dragele mele colege de banca, da, asta imi amintesc bine. Stateam cu cine doream noi pe atunci. La facultate ne asezam ... in bisericute, stiti voi. Si la cursuri si la examene. Acum, la cursurile de franceza din tara aceasta straina stau mereu langa aceiasi oameni, dar ar trebui la un moment dat sa imi gasesc alt loc, deoarece vreau sa am oportunitatea sa comunic in alta limba si cu altii. 



La clasa mea de scoala primara, inca din clasa pregatitoare, i-am mutat in permanenta pe copii. Cam la 2-3 uneori 4 saptamani ii mutam. Radical. In functie de unitatile de invatare, de nevoile momentului, de simpatiile si antipatiile pe care le sesizam. Aveam cartonase cu numele lor pe care le asezam pe banci si un plan al clasei. Munceam la el ceva timp pentru a gasi asezarea perfecta si pentru ei si pentru mine. In plus, asezarea pe grupuri ne lasa un spatiu liber in mijloc - acolo ne adunam sa cantam, sa ne jucam, sa batem din picioare siruri de numere... In mijloc ii adunam cand doream sa explic sau sa prezint ceva si as fi vrut sa ii am pe toti cat mai aproape, in pauza de 3 minute ca sa dansam... 



1. Clasa mea a avut mereu o asezare in grupuri. Copiii stateau fata in fata, se intorceau usor intr-o parte pentru a privi la tabla. Dar cum erau multe momente in care nu scriam pe tabla si si mai multe momente in care ei lucrau in grup asezarea aceasta nu a fost un inconvenient. De aceea ii mutam pe principiul: cine a stat mai in spate, vine mai in fata, cine a stat la mijloc se duce mai in fata ori mai in spate, cine a stat cu fata va sta intr-o parte.... Acesta a fost mereu prima schimbare.

2. Apoi ii asezam in functie de nevoile mele: daca aveam de predat continuturi mai dificile, aduceam in fata copii care ar fi avut nevoie de ajutor, sa fie mai mult sub privirea mea si duceam in spate copii care se descurcau singuri.

3. I-am asezat pe copii in functie de felul in care se comportau: daca aveau nevoie de ajutor, stateau langa colegi ce puteau oferi ajutor; daca erau copii care aveau nevoie de un impuls, de energie, stateau langa colegi vorbareti, rapizi in efectuarea sarcinilor. S-au format asa multe prietenii si deseori discutam de faptul ca in aceeasi clasa erau colegi care nu se jucasera impreuna sau nu vorbisera atat de mult unul cu celalalt, dar asezarea in banci i-a fortat sa isi faca noi prieteni.

4. Inainte de vacante, in ultima saptamana, ii lasam sa se mute cum doreau, in care grup sau banca doreau, sa stea cu cine le era prieten. Mutarea acesta nu era in beneficiul meu, deoarece copiii se asezau impreuna, in acelasi grup de prieteni si in timpul orelor erau vorbareti. Dar mi s-a parut firesc sa fie si asa, dupa un timp in care au stat cum i-am asezat eu, sa fie si momente in care sa stea langa cine doresc. 


La un moment dat devenise un eveniment special mutarea in banci. Ii anuntam: Maine veti sta in alta banca. Sa va cautati locul. Unii erau curiosi: Oare langa cine voi sta? Doamna, nu vreau sa stau langa ... Doamna, ne lasati pe mine si pe Ioana sa stam una langa alta? Si da, de multe ori indeplineam dorinte. E firesc sa fie asa, sa stai langa cine vrei. Interesant este ca dupa 2-3 saptamani copiii care cerusera sa stea unul langa altul doreau sa faca o schimbare. Am discutat mult despre aceste schimbari. Copiii erau de acord. Au inteles rolul si importanta mutarii in banca. 



Stiu ca unii parinti imi spuneau ca e foarte potrivita actiunea mutarii in banci, deoarece dansii aveau amintiri despre acelasi coleg timp de patru ani si aceeasi banca din care uneori ar fi vrut sa se mute. Da, au fost si parinti care nu considerau potrivita metoda mea si nu vedeau utila asezarea in grupuri. Am amenajat clasa si in stil clasic, cu bancile orientate spre tabla, insa in acest fel spatiul liber din mojlocul clasei a disparut, iar lucrul in grup a fost mai dificil, nu mai era spontan. 

Cum e la voi in clasa? Ii mutati pe copii? Cat de des? O  data pe semestru sau deloc? Aveti niste reguli? E important pentru voi sau pentru ei sa se mute in alte banci? 

Ema