duminică, 28 mai 2017

Cum sa scrii pentru a convinge - manual de scriere academica

Aceasta postare contine linkuri de afiliere care va conduc in librariile online. 

Si cand crezi ca stii, tot mai ai de invatat. Va recomand o cartulie de scris. De scris academic. Cred ca anume mi-au cazut ochii pe ea in librarie: imi trebuia ceva, un impuls pentru lucrarea la care ma muncesc. Aveam nevoie de ceva ... altfel si asa a aparut ea, itindu-se printre niste carti de literatura: 
(click pe linkul de mai jos pentru a o vedea / cumpara din libraria online)



Cu totii stim ca a scrie o lucrare de diploma, de gradul I, de licenta, de masterat, de doctorat ori doar un simplu referat nu e munca usoara. Trebuie sa te documentezi, sa strangi material, sa citesti. Apoi trebuie sa le pui cap la cap si sa incepi sa prezinti, sa expui, sa demonstrezi, sa iti spui punctul de vedere, sa argumentezi. Cartea aceasta Gerald Graff, Cathy Birkenstein - Manual pentru scrierea academica nu e una de ABC, nu e chiar pentru incepatori as spune eu. E de studiat in liceu, la clasele mari si in facultate. 


 

Organizata pe capitole ce se explica unele pe altele, structurata simplu, pe intelesul tuturor, manualul va ofera niste puncte de reper. Cum sa expui ce au zis altii si cum sa iti impui punctul de vedere. Cum sa scrii convingator. Asta e cel mai greu, nu-i asa? Se pare ca formula universal valabila, mai ales in ceea ce priveste scrisul academic, nu e accea de a-ti prezenta pur si simplu punctul de vedere. Ai nevoie de o baza, de ceea ce au spus altii inaintea ta, si ai nevoie de argumente solide, usor de demonstrat. Cum sa folosesti conectorii si sabloanele, cum sa structurezi partile unei scrieri, cum sa tragi linie pentru a concluziona. Credeti ca le stiti deja? Poate. Asa am spus si eu. Hai ca stiu sa scriu. Dar cand am deschis-o, mi-am dat seama ca as putea sa privesc si altfel lucrurile. mai ales ca, asa cum v-am spus, lucrand la o teza, mi se pare deja ca am spus tot dar nu am numarul de pagini convenite. O voi lua de la capat. 


O lucrare, fie ca e referat sau stire de ziar, ar trebui sa fie un dialog intre scriitor si cititori, sa invite la reflectie. Poti scrie in asa fel incat cel ce citeste sa stea putin pe ganduri? 

Puteti citi reviewul meu si pe Goodreads.com

Puteti cumpara cartea in limba romana de pe Elefant.com - Manual pentru scrierea academica, in limba engleza de pe BookDepository - They Say/ I say, format audio CD de pe BookDepository.com - They say / I say

Spor la scris dupa ce cititi.
Ema 

marți, 23 mai 2017

Care e scoala cea buna?

Update: Doream de fapt sa va spun ca sunt parinti care nu doresc concursuri scolare.
Ce face ca o scoala sa fie buna? Ce inseamna de fapt o scoala buna? Cine sau ce da calitatea scolii? Profesorii? Elevii? Parintii? Concursurile scolare cu rezultate extraordinare? Fluxul educational centrat pe nevoile copilului? Sunt mai bune scolile de la sat sau cele de la oras? Cele din centru sau cele din cartierul marginas?


In Franta nu sunt concursuri scolare. De niciun fel. Poate la copiii mai mari, dar la cei mici nu am vazut. Se incurajeaza mult ... stiti voi, egalitatea. O fi bine sau nu, mai vedem. Cel putin deocamdata nu se lucreaza individualizat, personalizat, in functie de cat stie fiecare. Nu. Cand au terminat sa lucreze exercitiile, copiii nu primesc inca o fisa. Si totusi e o scoala buna, foarte buna, cautata. Una internationala, cu copii din toate colturile lumii, cu unii copii care nu stiu nicio limba de circulatie internationala (engleza, franceza...), dar care invata engleza, franceza si in cateva luni reusesc sa formuleze propozitii scurte. Iar asta e de foarte bine. Nu se pune accent pe matematica aici. Nici pe literatura, nici pe istorie. Se pune accent pe limbi. Pe una in care sa comunici. Comunicarea e foarte importanta. Cumva ... abia acum imi dau seama ca in trendul acesta al migratiei umane, in scurt timp copiii nostri vor ajunge sa lucreze si sa traiasca in alte tari. Si atunci prioritar va fi sa stii sa comunici. Nu te poti inscrie la o facultate din strainatate daca nu stii o limba de circulatie internationala. Imi dau seama ca pentru mine, ca parinte, aceasta e o scoala buna. Nu imi place, desigur, egalizarea aceasta, dar oportunitatea pe care o are copilul meu ma determina sa concluzionez ca acum e bine asa. 

In Romania toata lumea se lauda cu concursuri. Vad pe retelele de socializare. Se publica nume, liste, note. Zilnic. In fiecare saptamana e un nou concurs, o alta olimpiada. O fi bine. Romanii sunt geniali. Pe cuvant. Simt asta pe pielea mea: copilul meu, format cativa ani in Ro gandeste altfel, logic, stie mai multe decat copiii din clasa sa din Franta. Dar ... 

Am stat in Romania o saptamana. M-am intalnit cu parinti si cu prieteni pe care ii stiu de pe retelele de socializare, m-am intalnit cu oameni pe care nu ii vedeam cand locuiam in tara (ce ciudat!, dar atat de frumos!) Unii se gandesc ce scoala vor alege la anul, ce gimnaziu, ce liceu. Cel cu renume sau cel de cartier? Eu am mizat pe scolile de cartier. Doar pentru ca e in centru nu inseamna ca o scoala e mai buna. Dar ce facem cu concursurile? M-am tot gandit zilele acestea. M-a racait subiectul. De ce ii ducem la concursuri de mate in fiecare saptamana? Sau la olimpiadele de romana, de biologie, de educatie civica? A cui valoare o arata ei acolo? Inteleg si sunt de acord sa existe concursuri, olimpiade, dar nu saptamanal. Cand se mai joaca olimpicii? Sau ei deja nu se mai joaca? Sau cand au timp sa se plictiseasca pur si simplu? Sau cand au ei timp sa fie cu parintii? Da, cred ca sunt necesare niste concursuri. Le vad utilitatea. dar ...

Remarca unei mamici m-a inghetat si ii multumesc pentru ca mi-a deschis, iar, ochii si mintea. Unii parinti masoara calitatea scolii prin rezultatele la concursuri si olimpiade. Profesorii sunt cei mai buni daca au elevi cat mai multi cuprinsi in listele cu rezulatele finale, cu medalii si locurile 1, 2, 3, mentiune. Dar cu ceilalti? Ce faceti cu ceilalti, a intrebat ea. Am aflat ca profesorii isi formeaza un lot olimpic si lucreaza numai cu acei copii. Dar ceilalti? Si mamica aceasta a concluzionat simplu si firesc si sunt de acord cu dansa: o scoala e buna si un profesor e bun daca se ocupa de toti, poate personalizat, daca poate dovedi cumva ca fiecare elev din clasa a fost la scoala si nu degeaba, ca fiecare a primit dupa puteri, ca si cel care nu e matematician innascut are o baza, si cel care nu e as la biologie stie si-i e drag, si cel care nu e chimist, fizician are o portie de invatatura. 

Ma intorc la scoala din Franta. Egalitate? Hmmm.... Nu, nu as vrea asta si nu cred ca aceasta e solutia.
E cumva scoala din Romania elitista? Se adreseaza numai varfurilor? 
Nu pot fi toti medici, profesori universitari, directori, manageri, avocati. Multi dintre copiii nostri se pricep la altceva decat la ce se vede din prima. Si cred ca aceasta e arta scolii si cred ca asta face o scoala sa fie buna si un profesor sa fie cel mai bun: sa vezi mai departe si sa incurajezi pe fiecare, sa crezi in toti si mic si mare, sa faci ca mate sa fie accesibila oricui si literatura sa nu fie o corvoada. 

Ai alta parere? Esti de acord cu mine? Cum e la scoala ta? Ce fel de profesor esti? Ce fel de parinte esti? ce astepti de la scoala? dar de la copilul tau?

Ema 


luni, 22 mai 2017

Parenting si Cursurile de perfectionare

Cred ca sunteti de acord cu mine ca asistam la un BOOM in ceea ce priveste cursurile si cartile de parenting. Dar e de bine. E de foarte bine chiar! E minunat! Dupa fiecare carte citita si dupa fiecare curs, workshop sau prezentare la care am fost m-am intrebat, retoric, de ce nu mi s-a dat sansa aceasta in liceu, in primii ani la catedra, mai apoi ca parinte sau ca invatator... De ce? Bine, eu am crescut in epoca ..., iar dupa epoca ... au fost ani de explozie mediatica insa nu ne-a afectat pe noi, invatatorii. Acum exista sansa  - pentru mine, pentru altii. O sansa minunata sa citesti atatea lucruri despre tine ca parinte, sa intalnesti oameni minunati care au menirea aceasta sa te faca sa te gandesti la meseria ta, la cine esti, la cat esti invatator si cat esti parinte... 


Ma intreb de ce nu se introduc asa ... cumva toate cursurile de parenting la cursurile de perfectionare organizate de inspectoratele scolare si de casele corpului didactic. Daca aruncati o privire pe siteturile caselor corpului didactic, veti gasi desigur o paleta bogata de cursuri ... iertati-ma, dar eu le zic sterile. Stiu eu bine de ce le spun asa, doar am participat la unele. Cursuri cu titluri mai mult sau mai putin pompoase isi asteapta cuminti participantii: Predarea- invatarea limbii printr-un demers comunicativ-educational, Managementul activitatilor metodico-stiintifice si psihopedagogice organizate de catedre / comisii metodice si in cercurile pedagogice, Educatie interculturala pentru o scoala noua etc. 

Ii asteapta in zadar, va spun eu. Iata logica pe care eu am descoperit-o prin experienta proprie:
-participi la un curs, primesti puncte pentru dosarul personal
-un curs are loc cu minim 20-25 de participanti
-e obligatoriu sa faci cursuri din acestea o data la 5 ani
-e musai sa ai un anumit numar de puncte intr-o perioada de 5 ani
DAR...
-cursurile nu au loc deoarece nu se inscriu 20-25 de cadre didactice
-unele cursuri nu se mai tin, profesorul a plecat si el la un curs urgent
-la cursuri e ca la ... niste cursuri - vii primele 2 ore, apoi ai treaba, nu ajunge autobuzul, copilul s-a imbolnavit, a fost consiliu la scoala ... 
-faci cursurile, dar ceva fain nu inveti, nu afli ceva nou, revolutionar. 

Acum or fi bune cursurile acestea, sterile sau nu (poate sunt unele cu adevarat extraordinare, nu zic nu), dar de ce nu include nimeni in lista asta cursurile si workshopurile oamenilor astora pe care ii tot vad eu pe Facebook ca se plimba prin tara si vorbesc in fata unor sali arhipline:
-Oana Moraru - Adolescenta - anii identitatii, seminar pentru parinti si dascali, Scoala de ieri, copilul de azi, lumea de maine
-Irina Petrea - Cum ne ajutam copiii sa aiba succes in viata, Cum ne pregatim copiii pentru gradinita si scoala
-Monica Reu - Parteneri in parenting, Cand copiii spun NU
-Gaspar Gyorgy - Copilul invizibil
-Urania Cremene - Cum sa fii un parinte bun
si altii ca ei. 

De ce nu au cadrele didactice acces la aceste cursuri via casa corpului didactic? Aceste cursuri costa, desigur, unele costa mult (cel mai mult am dat 450 ron), dar ma gandesc la faptul ca s-ar putea gasi solutii astfel incat sa fie accesibile. La o conferinta a Irinei Petrea ni se ofereau noua, cadrelor didactice, niste adeverinte de participare, daca tot e sa adunam hartii si puncte. Acum eu le-am trecut pe toate sub denumirea de parenting, desi unele se adreseaza nu doar parintilor, ci si cadrelor didactice. 
Observ cu bucurie ca s-a dezvoltat, in paralel, aceasta latura alternativa de parenting si perfectionare, independent de toate perfectionarile oficiale. Dar cu tristete remarc faptul ca mentorii nostri, institutii conducatoare, nu le includ in lista cursurilor de perfectionare. 

Voi ce parere aveti? 
Ema 

miercuri, 10 mai 2017

Temele sa fie creative, scurte si amuzante

Aveam in minte subiectul acesta despre teme, deoarece in Franta nu sunt teme si pe mine ma chinuie asta. A venit la fix o postare de pe Facebook si printr-un link am ajuns sa citesc parerile unei mamici despre teme. Au copiii nevoie de teme? Vine vacanta si unii parinti se gandesc ingroziti ca vor primi copiii teme de vacanta. Dar ... unii parinti chiar vor teme de vacanta pentru copiii lor. Altii nu vor, asa este. Eu ii inteleg si pe unii si pe altii si sunt de acord cu ambele tabere. Dar oare copiii vor teme? Teme pentru a doua zi si teme de vacanta? 


Eu experimentez acum problema temelor. Din 2 parti. 
1. In Franta copiii nu au teme. Si se cunoaste mult. Timpul din clasa nu e suficient pentru aprofundare. Copiii de aici, cei din clasa fetitei mele, 10 - 11 ani, invata greu, taraganeaza mult la mate spre exemplu, doamna le explica iar si iar. Si la franceza e la fel, cu alta doamna. Nu au de citit. "Nu ne-a dat, nu citesc."  Nu au proiecte (unul singur la engleza am vazut anul acesta), nu sunt incurajati sa caute in enciclopedii. Nu le cere nimeni macar sa se gandeasca la ceva, pentru a doua zi, nu sa scrie, nu sa citeasca, ci sa se gandeasca la o posibila solutie pentru ... Profesorii din ciclurile gimnaziale si liceale recunosc faptul ca scoala primara e deficitara, cu sau fara teme, ca stilul e lejer. Abia cand sa intre la facultate copiii francezi vad ce au pierdut in toti acesti ani. Si asta nu am inventat-o eu, ci ne-a spus-o la cursul de franceza o doamna profesoara. Ne-a spus ca examenele de bac si facultate sunt grele si multi copii sunt nepregatiti, deoarece toata scoala de dinainte e prea lejera. 

2. Pe de alta parte, profesoara mea de franceza (alta decat cea de mai sus), de la cursul pentru adulti. Ne da teme. Ne spune ca nu poti invata o limba straina daca nu repeti putin si acasa. Ne spune ca e firesc sa uiti si ca e nevoie de antrenament, sa mai treci in revista cate ceva... Ne spune sa fim atenti cand mergem pe strada si sa citim reclamele, firmele... Cand am invatat despre mobila dintr-o casa ne-a recomandat sa mergem la magazin si sa studiem etichetele si denumirile. Cand am vorbit despre partile corpului ne-a spus sa exersam acasa, la dus: Ha, ha! Nu radeti. asa ne-a spus: Cand va spalati spuneti: acum imi spal piciorul, acum ma spal pe cap, acesta e bratul... Si ea invata, asa ne-a spus. Altfel ar uita din gramatica celorlalte limbi (stie italiana, germana, engleza).

* Si adaug aici conceptul de prin cartile de pedagogie: lifelong learning. Omul cat traieste, invata. Daca esti adult, gata, nu mai inveti nimic? Atunci de ce toata lumea citeste carti de parenting? De ce se urmaresc tutorialele de pe Youtube despre cum sa faci? Toate sunt teme, la orice varsta si da, e nevoie de ele. Asa are loc invatarea. Si cand inveti sa mergi pe bicicleta e tot asa: nu pedalezi 15 minute si gata, ci mereu, zilnic, mai cazi, te ridici, iei o pauza, mai pui roti ajutatoare... 

 Problema cu copiii e alta si asta e alta poveste: copiii primesc teme lungi, plictisitoare, repetitive. Profesorii cred ca la mate nu poti invata decat daca faci 20 de probleme. Sa stiti ca uneori au dreptate. La mate asa inveti, asa iti formezi deprinderea de calcul. Si la gramatica e la fel. Si la limbile straine - auzi in clasa trei cuvinte noi si gata, le stii. Nu! e nevoie sa le memorizezi, sa le inveti a scrie fara sa le lipseasca litere. Desigur ca unele teme repetitive pot fi inlocuite cu unele creative. In loc sa scrie o pagina cu litera S mare de tipar, ar fi mai util sa o modeleze, sa o decupeze, sa o construiasca din cuburi si sa o prezinte a doua zi colegilor. In loc sa raspunda la intrebarile despre text, sa se gandeasca la ceva in legatura cu textul. Nu toate temele trebuie sa fie scrise, unele pot fi si de gandire, de reflectie. 



Pe de alta parte si aici nu stiu cine e de vina, unii copii invata din mers. Poate nici nu au nevoie de teme, nu au nevoie de repetitii, de aprofundari. Dar altii? Ca nu toti copiii sunt la fel si unii au nevoie de mai mult exercitiu. Mai mult chiar si decat cel din clasa. 

Teme de vacanta? Hmmm... Depinde. Depinde de copil. Depinde de parinti. Depinde de profesori. Toata lumea e implicata. Stiu ca i-am intrebat pe copii daca au nevoie de teme in vacanta. Unii au zis repede ca nu. Dar altii au fost de acord ca vor uita putin tabla inmultirii si ar avea nevoie sa o repete la un moment dat. Copiii trebuie sa se joace, mi s-a spus. da, asa e, trebuie sa se joace. Copiii invata prin joc. De aceea gasiti-le teme de joaca. Din cat e ziua de lunga, ma refer la cea de vacanta, au timp si sa se joace cum vor ei, au timp si sa se joace ca la scoala si nu trebuie sa dureze mai mult de jumatate de ora. Jumatate de ora pe zi de citit ceva, o pagina, doua, de scris ceva amuzant, de facut 3 calcule. 


Tragand linie, iata care e concluzia mea: temele atractive, creative, incitante, neconsumatoare de timp. Alt fel de teme. Teme scrise azi, teme de gandire maine. Exercitii azi, inventeaza un joc maine. Cauta o ghicitoare azi, scrie o scrisoare maine. Explica-ne maine cum se formeaza norii. Invata-i maine pe colegii tai ceva despre desert. Am experimentat tot felul de teme: si monotone, dar le-am combinat mereu cu cele creative. iata o lista - in dreptul unora gasiti si linkuri catre articole de pe blog: 

1. Adu un obiect care are legatura cu textul si explica alegerea - cea mai indragita tema la comunicare - Adu un obiect
2. Gaseste 3 simboluri pentru textul citit si deseneaza-le.
3. Inventeaza un joc de inmultire - Jocuri de inmultire
4. Deseneaza ce iti sugereaza textul - Domnul Sconcs
5. Scrie o scrisoare personajului principal - Eu, Gica si fetita fericita - o scrisoare
6. Cauta si scrie 5 informatii despre ... (aer, apa, lumina, desert - la stiinte)
7. Cauta o ghicitoare despre...
8. Vizionati filmul Dacii si romanii (aceasta a fost tema de weekend)
9. Imprumuta de la biblioteca si citeste cartea ...
10. Adu la scoala cartea preferata si spune-ne de ce iti place.
11. Prezinta-ne jocul preferat de pe tableta. 
12. Imbraca-te ca personajul principal - Clubul de lectura
13. Alt fel de exercitii de gramatica - Fisa personala a substantivului
14. Proiect pe o perioada de aproape 2 luni - Despre animale
15. Exercitii creative pe marginea textului - Basmul - exercitii creative
16. Deseneaza - Harta familiei
17. La clasele pregatitoare si intai, in loc de scrisul pe caiet, litere decorate - Litere decorate
18. Realizeaza o colectie - am facut de-a lungul timpului si colectii de substantive si de seminte ... - 100 de zile de scoala

Daca aveti intrebari sau sugestii, lasati un comentariu. Daca sunteti de acord cu mine sau nu, spuneti-va parerea. Dati-ne exemple de teme creative, amuzante, deloc plictisitoare. 

Ema 

luni, 8 mai 2017

Evaluarea nationala din perspectiva unei mame

         Evaluarile nationale la clasele a 2-a si a 4-a au luat sfarsit. Urmeaza zilele acestea evaluarea la clasa a 6-a. Se discuta mult in mediul online (si nu numai) despre aceste evaluari, despre utilitatea lor. Cum e si normal, parerile sunt impartite si nu despre acest lucru vreau sa va spun aici. In locul parerilor mele am pus aici parerile unei mame: Antoaneta are doi copii, in clasele a 2-a si a 4-a. A trecut anul acesta prin ambele evaluari. Iata mai jos parerea ei: 
         Am doi copii. Amandoi au participat anul acesta la evaluarea nationala. Andrei a participat la evaluarea clasei a II-a, iar Daria la evaluarea clasei a IV-a. Experienta este diferita in functie de copil.

1. E a doua oara (vorbim de Daria, clasa a 4-a) cand copilul tau participa la un examen national. Cum ti s-a parut de data aceasta? A castigat experienta? S-a comportat altfel decat in clasa a 2-a?
 La prima evaluare, in urma cu 2 ani, Daria avea emotii mari. Era intr-un colectiv nou, cu o invatatoare diferita de ce avusese pana atunci. La ea la clasa s-a lucrat intens si au facut pregatire serioasa.
         Anul acesta a prins-o in alta scoala, alt colectiv, alta invatatoare, alt stil. Mai clar...nu au facut nicio pregatire pentru evaluarea nationala. Nu a avut emotii pana in vacanta cand s-a panicat un pic intrebandu-ma daca nu lucram noi, acasa. Eram pregatita. Oricum lucrasem cu ea din doua carti de evaluare – la romana dintr-o carte de la Editura Arthur, la matematica dintr-o carte de la Editura Gama.
         Cu cateva zile inainte de evaluare, am lucrat mai multe teste, inclusiv am printat testele date anul trecut. Daria a considerat ca testele de anul trecut au fost banale comparativ cu ce ii dadusem eu sa lucreze. Nu a mai avut emotii. Pentru ea cele doua zile de evaluare au fost zile obisnuite, ca si cum ar fi dat teste in clasa, cu invatatoarea.



2.Din punctul de vedere al unei mame, sunt importante examenele la 10 ani?
         Daca ma intrebi daca sunt importante evaluarile nationale la clasa a IV-a voi spune ca nu. Sunt banale, simple, dar cer sa copieze ca niste gusteri tot ce scrie in cerinta si in text (la romana), respectiv sa aiba notiuni de clasa a II-a sau a III-a (la matematica).
         Daca ma intrebi despre important unor teste la 10 ani, as spune ca eu consider ca este bine sa se obisnuiasca, din cand in cand, cu un test, un concurs pentru ca (1) se obisnuiesc cu stiluri diferite de examinare, (2) se diminueaza stresul in fata unei astfel de provocari tocmai prin prisma obisnuintei de a participa la competitii.

3.Ati discutat despre examen inainte si dupa? Ce a placut si ce nu a placut copiilor tai la examenul national?
         Am discutat la inceputul anului scolar cu amandoi copiii. Le-am explicat despre ce este vorba. Daria isi aducea aminte de stresul din urma cu 2 ani, de la clasa. Andrei este calm, prin firea lui, nu se teme de provocari. El nu are experienta concursurilor cum se intampla cu sora lui mai mare, insa nu se teme. Pentru el totul este relativ, participa la ele ca si cum ar da un test cu mine sau cu invatatoarea. I se pare firesc.
         Andrei a avut 3 zile de evaluare nationala: romana scris, romana citit, matematica. A lucrat intens la clasa, partial si cu mine, din carti cu teste de evaluare. Despre Daria am scris mai sus. A lucrat cu mine, nu foarte intens. Dupa evaluare, Andrei a considerat ca a fost ceva similar cu ce au lucrat la clasa si a concluzionat ca acum are liniste si a scapat de o carte din ghiozdan. Daria mi-a spus ca testele lucrate cu mine au fost mai grele, iar cele de la evaluare au fost o idee mai dificile decat cele de anul trecut, dar banale una peste alta.

4.Ti-au pus intrebari despre acest examen (sau despre primul, in clasa a 2-a) ? Ce le-ai raspuns?
         Da, am discutat cu amandoi copiii. Pentru ca invatatoarea Dariei nu a fost stresata de evaluare, nici copiii nu au perceput totul ca pe un capat de tara. Nu aveau emotii si s-au dus la scoala in mod firesc, fara stres.Andrei nu are emotii din fire, dar la el la clasa a fost alta situatie. Inainte de evaluare au lucrat intens multe saptamani, in afara de culegerile si caietele/cartile auxiliare. Poate iese om de stiinta :) )))) (glumesc! Ideea este ca atat au lucrat incat sunt curioasa ce au facut la evaluare!)

5. Urmeaza peste 2 ani alt examen, in clasa a 6-a. Va pregatiti de pe acum in vreun fel anume? Are rost o pregatire sau se bazeaza doar pe ce invata la scoala?
         Prin prisma experientei de anul acesta, parerea mea este ca, daca se invata suficient la scoala, aceste evaluari sunt simple. Ele reprezinta mai degraba notiuni de baza, generale. Nu pun dificultate prea mare pentru un copil care invata. Nu intentionez sa ii stresez pe copii lucrand de acum pentru evaluarea de peste 2 ani. Voi continua sa ii verific periodic pentru a vedea daca isi insusesc informatiile predate la clasa.
         Alta este situatia cu Daria care trece in clasa a V-a si lucrurile vor fi un pic diferite. Sper ca profesorii de la clasa sa isi faca datoria si sa le predea pe intelesul lor. Oricum eu o voi sprijini in continuare, o voi verifica la teme si voi testa periodic nivelul de cunostinte dobandit.
         Nu consider ca evaluarea nationala are importanta pentru copil, mai degraba pentru invatatoare sau profesori pentru ca, din ce am inteles eu, Inspectoratul urmareste indeaproape notarea elevilor. Daca apar diferente de 2 puncte intre nota la clasa si cea de la evaluare, urmeaza un an de supraveghere a scolii de catre inspectorat considerandu-se ca exista nereguli la notare si se doreste doar ridicarea nivelului scolii pe plan general, competitiv, scolar.

6. Ii influenteaza in vreun fel, pe copiii tai, rezultatele la aceste examene, mai ales ca ele nu sunt trecute in catalog?
         Nu, aceste note nu sunt trecute in catalog. Anul acesta am primit suficiente informatii atat de la scoala, cat si de pe internet incat sa inteleg ca nu este cazul sa ii stresam pe copii in mod inutil. Atata vreme cat sunt constienti ca un test ramane test, ca este necesar sa se concentreze si sa raspunda corect, ca fac acest lucru in primul rand pentru a dovedi lor insisi cat de buni sunt, restul nu mai conteaza.

Pe Antoaneta o gasiti si pe blogul ei Drumul vietii.

Daca si voi, cititorii mei, sunteti parinti si doriti sa ne transmiteti mie si altor parinti impresiile sau ideile voastre despre examenele nationale, lasati un comentariu. 

Mult succes in continuare.
Ema


duminică, 7 mai 2017

Muzeul international al ilustratiilor Tomi Ungerer

Tomi Ungerer s-a nascut la Strasbourg in 1931. E scriitor si ilustrator. E foarte indragit aici. Exista si o gluma, sa ii spun asa, despre el: Cum e sa fii in viata si sa ai un muzeu al tau?


Cladirea in care se afla muzeul nu e casa scriitorului. E o cladire oferita de municipalitate pentru a gazdui expozitii de ilustratii. Are la intrare o alee serpuita si o statuie din fier care mi-a placut mult. 


O jucarie, din fier, cu un fierastrau care trece prin cap. Simbolica pentru scriitorul Tomi Ungerer. A scris multe carti pentru copii, multe pentru adulti, a ilustrat si carti si publicatii. Dar e un scriitor usor atipic, satiric, erotic, declarandu-se impotriva razboaielor si a cruzimii de orice fel. Prima carte pe care am citit-o a fost Flix si mi-a trebuit putin ca sa o inteleg - e o poveste frumoasa, despre intemeierea unei familii, despre generatii, despre diferente: Flix e un caine ce provine dintr-o familie de pisici. Se casatoreste cu o pisica si sotia sa naste un caine. Don't ask, just read it. Gaiti multe din cartile sale, in engleza sau germana, pe BooksExpress. Sunt carti care invita la reflectie, la intrebari, la descifrarea mesajelor. 



La muzeu poti sa vizionezi un film despre Tomi Ungerer, sa citesti, sa studiezi ilustratiile. 





Ilustratiile sunt desene ale lui Tomi Ungerer. Sunt desene de cand era el copil, de prin 1936 sau adolescent, ilustratii de la maturitate, toate asezate si clasificate tematic: portrete, razboi, meserii, viata cotidiana... 


Sunt prezentate publicului si caietele sale, de cand era scolar, precum si jucarii care i-au apartinut. E impresionant.  




La etaj se afla expozitia unui alt ilustrator: Peter Knapp. Minunata! Poate fi o lectie de desen si pictura, de arte combinate. Peter Knapp s-a nascut in 1931 in Elvetia. A fost directorul galeriilor Lafayette din Paris, fotograf de moda pentru revista Elle...
Lucrarile expuse sunt esenta esentelor in arta grafica. Unele sunt doar cerneala pe hartie sau pergament. Altele sunt realizate din cerneala si decupaje, bucati de lemn, pene si capace de plastic. Se afla aici schite de carte, ilustratii de carte si de reviste, schite simple in caietul de lucru... E tot ce poti sa spui copiilor despre ce poate reprezenta o linie, ce valoare poate avea o pata, cat de importante sunt instrumentele d elucru, cat de multe poti spune cu doar o foiae si o pata de cerneala. 



Va recomand urmatoarele carti (dati click pe titlu pentru a ajunge in libraria online):

Monstrul domnului Racine, o carte despre prietenie 



Omul de pe luna - potrivita atunci cand vorbiti despre sistemul solar


Rufus - o poveste frumoasa despre un liliac



Otto - povestea unui urs de plus cusut din bucati, o poveste potrivita pentru copii mai mari


Melcule, unde esti? - O carte pentru copii mici, cu ilustratii. Copiii trebuie sa gaseasca un melc. 



Ema 

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Puzzle cu numere

Pentru cei mai mititei am pregatit un puzzle cu numere. Il puteti descarca AICI - Puzzle cu numere 1-10


Numerele sunt scrise pe ousoare colorate. Le puteti printa pe carton si le puteti decupa pe contur, apoi pe linia de pe mijloc. Cea mai simpla activitate este sa potriviti partea de sus a oului pe care e scris numarul cu partea de jos unde sunt stelute. Numarul 5 cu 5 stelute. Alte exemple de activitati gasiti chiar in prima pagina a documentului.


La sfarsitul documentului gasiti doua ousoare albe, fara numere. Puteti scrie pe ele ce doriti voi: semne matematice spre exemplu sau alte numere. 

Daca aveti si alte idei de activitati lasati un comentariu.
Ema

joi, 6 aprilie 2017

Joc cu ortograme Parcheaza corect

Un joc amuzant cu ortograme. Potrivit pentru clasele a 3-a si a 4-a, acasa sau la scoala. Pregatiti o masinuta de jucarie. Printati fisa AICI - Fisa Parcheaza corect



Spuneti o propozitie care sa contina una din ortogramele de pe fisa. Rugati copiii sa parcheze masina in locul corect. verificati, explicati de ce e corect asa, corectati greselile, explicati iar. V-am pregatit si un film cu partea practica. 



Jocul e amuzant daca elevii chiar se prind in joc si scot sunetele specifice unei masini care merge, ambaleaza motorul, pun frana sau accelereaza, dau cu spatele, semnalizeaza... Lasati-i sa se bucure. Dar daca au parcat, prindeti momentul de liniste si verificati daca e corect. E foarte important sa nu treceti mai departe pana nu verificati daca elevii au inteles si au aplicat cele invatate. Complicati jocul si cuprindeti in acelasi enunt 2 sau chiar 3 ! orotograme. 

Lasati un comentariu cu ideile voastre de jocuri si activitati pentru ortograme. 

Ema

luni, 3 aprilie 2017

Cum e la scoala in Franta - Motivatia e totul

M-a ajuns blestemul elevului, ca sa zic asa. Sunt acum elev. La cursul de franceza. Zilnic, o ora si jumatate. Cu oameni super frumosi, din toate colturile lumii, cu doua profesoare minunate, volubile, gata sa iti explice cate in luna si in stele despre limba si cultura lor. E o experienta deosebita. Dar ...



Ceva nu e bine, ceva nu merge la cursul de franceza. In fiecare zi profesoarele ma opresc pur si simplu din a mai vorbi (desi, pe cuvant, nu sunt eu aceea care sa turuie, doar ma bag in seama cand ne mai intreaba la ce timp e verbul, cum am spune altfel enuntul acesta, ce inseamna cate un cuvant): Ema, tu taci, ai spus deja o propozitie azi, lasa si pe ceilalti. Bine! Zilnic. Cand una, cand cealalta. In cateva zile nici nu mi-am mai facut temele. Parca nu mai avea sens. Stiu ca invat pentru mine, sunt un adult motivat, sarguincios, il am pe Hai sa facem si asta, vreau, pot ... dar e prea mult pentru ele. Azi m-am simtit mica. Probabil au simtit si ceilalti asta. Jose, care sta langa mine, m-a intrebat de cateva ori in timpul orei daca sunt bine. Nu am mai scos niciun cuvant. I-am lasat pe ceilalti. Care nu au fost mai activi datorita tacerii mele. Cand in sfarsit mi-a adresat doamna o intrebare, nu am mai stiut sa raspund, pentru ca imi pierdusem interesul sa o ascult. Cu totii ne straduim. Unora ne iese mai bine, altora nu, dar cu totii avem nevoie de conversatie, de exercitiu. Si asta nu prea se intampla la curs. Unii dintre colegi nu spun nici macar un cuvant timp de o ora si jumatate. La sfarsitul orei, dandu-si seama probabil ca de prea multe ori mi-a zis sa tac si sa ii las pe altii, profesoara mi-a spus ca ma apreciaza, ca sunt super, ca ma descurc minunat, ca sunt rapida si am atatea cunostinte, ca ar trebui sa ma inscriu la cursul de conversatie... 



Pe drumul spre casa m-am tot gandit. Acesta e blestemul elevului, sa fie profesorul sau in rol de elev si sa vada cum e. Ha! Desi eu cred ca nu sunt un dascal plictisitor, m-am tot gandit ca de fapt, in clasa am avut si copii care nu isi puteau pune frau ideilor si vorbelor si copii care erau in stare sa nu scoata o vorba toate cele patru ore. Si uneori mi-a reusit sa ii incurajez pe toti, alteori nu, uneori le-am dat ocazia tuturor sa spuna ceva, alteori doar unora... Si ce dificil e sa scoti raspunsuri de la elevi timizi si ce complicat e sa rogi pe cate unul sa lase si pe ceilalti sa raspunda, sa aiba rabdare, sa fie empatici... Aveti cu totii melanjul acesta de elevi, nu-i asa? Metodele activ-participative, desi numeroase, sunt prea putin aplicate ... din lipsa de timp, din lipsa de inspiratie... Dar acum imi dau seama cat e de important ca, indiferent de metoda, sa trimiti acasa un copil care s-a afirmat in felul sau in ziua respectiva, care a spus ceva, a participat, a fost acolo. 

Imi explic acum metoda de la cursul de franceza. E drept ca el se adreseaza adultilor si metodele sunt altfel, ca nu ne jucam si nu decupam la ore. Ca noi, adultii, suntem mai rabdatori, motivati, constiinciosi de la sine. Ca pe profesorii acestia nu ii intereseaza de fapt progresul tau real, nu te noteaza, nu te verifica, nu te cearta, nu dau telefon acasa sa spuna ca nu ti-ai facut tema. Doar ca metoda e una pre putin participativa si deloc incurajatoare. Ei ne recomanda ce fel de exercitii sa facem, pe ce sa punem accentul, sa invatam verbele cu creionul in mana, sa citim afisele de pe strada, insa la clasa metoda e mai mult dinspre profesor catre noi, elevii. Doamnele explica, umplu tabla de exemple, chiar ne conduc frumos sirul logic de la verb la substantiv, la expresii si la fapte concrete de limba, dar ... e de fapt o metoda a expunerii. Cand in sfarsit ne vine randul la vorba, nu ne numeste, ci asteapta ca noi, in cor, sa dam raspunsuri. Si daca eu sunt mai rapida si deschid gura, gata, i-am luat pe ceilalti. Si-atunci imi spune, gata, ai raspuns, acum lasa-i si pe ceilalti. 

Iar eu ... nu vreau sa-i las si pe ceilalti. Eu, ca elev, nu vreau. Pentru ca eu stiu raspunsul, stiu ca am nevoie de exercitiu, de conversatie, stiu ca am platiti cursul acesta si trebuie sa profit la maxim de el ... Dar azi am simtit ca imi piere toata motivatia. 

E posibil ca toata motivatia sa vina de la profesori? V-ati intrebat vreodata? Copiii - ce motivatie au copiii? Ei traiesc imediatul si nu prea vad rostul invatarii de care vor avea nevoie cand vor fi mari. Inveti pentru tine, inveti ca sa stii mai multe, sa fii cel mai bun sau mai bun, inveti ca sa ai o meserie - sunt niste motivatii subiective, ale noastre, ale adultilor trecuti prin viata si care privim retrospectiv crezand ca am gasit solutia ce o putem aplica astora mici. Dar nu e asa. Fetita mea de 10 ani ma intreaba mereu: La ce imi foloseste sa invat gramatica, sa stiu toate timpurile verbului si formele pronumelui? Fractii? Ecuatii? Mama, cand ai folosit tu ultima oara metoda asta de la problemele cu viteza? Opriti orice explicatie care va vine acum in minte. Nu e buna. Ca sa stii - nu e suficient de motivational. ca sa fii mai bun - De ce sa fiu mai bun? Ca sa te poti face doctor cand vei fi mare - Imi trebuie gramatica si viteza cand voi fi doctor? Ca sa ne multumesti pe noi, parintii - Serios? Inveti asa ... pentru tine - La ce imi foloseste? 

Cred ca o parte din motivatie vine de la familie, o alta parte foarte insemnata cantitativ vine de la scoala si o mica parte la varsta claselor primare si gimnaziale vine de la copil. Daca profesorul ti-a spus la scoala: lasa-i si pe ceilalti sa vorbeasca, e clar ca nu mai ai imbold sa mai deschizi gura. Daca profesorul nu ti-a zis nimic toata ziua ... de ce sa te mai deranjezi, oricum nu te vede. Ajunsi acasa, copiii au alta viata, iar acasa invatarea se realizeaza altfel - ma refer la a invata treburile casnice, sa butonezi la telefon, sa folosesti tacamurile. Daca pe mine, ca adult, m-a marcat metoda profesorului meu, oare cum e in cazul copiilor?

Daca ai raspunsuri, lasa un comentariu. 

Te invit sa dai LIKE paginii de Facebook EmaLaScoala si SUBSCRIBE canalului YouTube EmaLaScoala.

Fii motivat! Ramai motivat! Motiveaza-i si pe altii, incurajeaza-i, da-le o sansa, deschide-le un drum.

Ema 




duminică, 2 aprilie 2017

Omida cu numere - planse si activitati

Joc tematic de primavara. Mie mi-e tare draga omida. E o imagine versatila si simbolica. Are un impact puternic si puteti folosi tema la foarte multe activitati. Am conceput de data aceasta o omida cu numere. O puteti folosi ca decor in clasa sau acasa. 


Omida are cerculete cu numere de la 1 la 50. Puteti descarca plansele AICI - Omida cu numere. Formatul e unul PDF. Printati foile pe carton. Le puteti lamina pentru a dura mai mult. Folositi omida pentru decor sau ca suport pentru jocuri pe masa ori pe covor. Va prezint in filmul de mai jos cateva exemple de activitati, dar voi puteti fi creativi si puteti realiza si altele. Incurajati-i pe copii sa gaseasca si alte activitati. Ei sunt foarte creativi. 


Ultima pagina din document contine doua cercuri albe. pe ele puteti scrie ce doriti. Eu am scris semnele plus si minus, dar la fel de bine puteti scrie semenel mai mic < si mai mare > pentru a compara numerele, semnele pentru inmultire si impartire sau chiar alte numere. 
Daca aveti si alte idei, lasati un comentariu. Ma bucura feedbackul vostru. 

Ema

vineri, 17 martie 2017

Comparatia intre generatii

Recunosc: si eu am spus asta - Pe vremea mea, la 10 ani, eram cu cheia de gat, mergeam singura la scoala, imi puneam singura mancare, spalam singura, de mana, bentita de par si cravata de pionier, citeam fara sa ma indemne nimeni, prin clasa a 7-a ca sa reusesc la liceul pedagogic m-am apucat sa studiez scrisul de abecedar si mi-am transformat radical uratenia de caligrafie, mesteream, stiam sa cos singura nasturi...
Recunosc, si eu am spus asta copilului meu, am spus si copiilor mei din clasa.... Dar m-am oprit. Nu e bine. Nu e bine deloc. E ca si cum m-as compara cu parintii mei care probabil atunci cand erau copii mergeau la prasit si la sapa pe la 10-14 ani, care aveau grija de frati mai mici... Si nu, eu nu am fost la prasit porumbul si nici de frati nu am avut grija. 

Comparatia intre generatii nu e buna, nu e corecta, 
nu e dreapta, nu e obiectiva. 



Parintii si profesorii care au inceput sa citeasca literatura de parenting, nu mai fac asta. Nu ii mai compara pe copiii lor cu ei cand erau mici. Exista insa si persoane care inca duc la nesfarsit aceste comparatii. Sunt prinsi in bucla nostalgiei propriei copilarii si uita prezentul. 

Copiii de azi sunt altfel. Au alt mediu, alta hrana, alt statut. Alt acces la informatie, alte aspiratii, alte obiceiuri, alte nevoi. A ne intreba retoric cu ochii dati peste cap: Doamne, noi cum am supravietuit pe vremuri?! e de prisos. Fiecare timp e altfel. Si azi copiii nostri se lupta pentru supravietuire. Dar nu vedem asta. E o alta forma, poate mai crancena in alta directie, dar exista. 

Luat in mic, fir cu fir, in minusculul momentului, fiecare zi e o lupta (si pentru adulti si pentru copii). Ne straduim sa fim buni, drepti, sa reusim, sa fim multumiti de noi si de ce facem, sa ii multumim pe altii, sa ajutam, cautam sa fim ajutati, intelesi, sa punem o paine pe masa, sa ne fie cald, sa lasam grijile deoparte, sa rezolvam probleme... E frumos asa, cu provocari, obstacole, bucurii si nevoi. 



Cum sa-l faci pe copilul tau sa iubeasca matematica pentru ca tie iti placea si erai olimpic? Sau cititul? Cum il faci sa fie responsabil pentru ca tu erai responsabil la varsta lui? Cum il faci sa se descurce singur pentru ca tu erai toata ziua cu cheia de gat printre blocuri? Exista mii de postari pe siteuri si pe bloguri de parenting si de educatie, mii de randuri scrise prin carti. Cred ca o solutie general valabila nu exista la Cum sa il faci pe copilul tau sa .... Nu exista pentru ca vrei sa il faci sa fie ca tine. Te asezi in fata lui, mental si vrei sa ii fii model. Crezi ca daca tu ai ajuns acum sa ai un job, o familie si o casa esti un model de urmat. Eu am stat cu cheia de gat si lucram singur la mate si uite ce bine am ajuns, fa la fel. 

As vrea ca a mea sa fie ca mine. Eu stiam la 10-12 ani ce vreau sa ma fac. Ea nu stie. Habar nu are. Nu stie ce i se potriveste. Nu inca. Nu face absolut nimic din ceea ce imi place mie sa fac. Nu e copia mea fidela. Dar as fi vrut. Acum nu mai vreau. Cand ne eliberam noi, parintii, de cordonul acesta, copiii devin altfel. O colega a Elizei, venita la noi la masa, nu se foloseste de cutit sa taie carnea. Nu stie sa faca asta. E super buna la scoala, inoata excelent, face tot felul de cursuri de pictura, de muzica... M-am oferit sa o ajut cu manuirea cutitului, sa portionez eu bucata de friptura. Nu m-a lasat. Mi-a spus ca vrea sa incerce singura, ca mama nu o lasa sa faca aproape nimic si uite, acum nu stie sa foloseasca nici cutitul. Zambea amuzata. Era hotarata. Asa cum e si a mea. Hotarata sa fie altfel, nu cum vrem noi, sa fie diferita, unica, originala. De ce ma opun? Mi-e greu sa nu ma opun. Am senzatia ca nimic din ce face nu e bine. Dar e doar o senzatie. E doar perceptia mea. 

Gandul acesta ca Eu stiu ce e mai bine pentru tine cred ca nu a fost valabil in nicio generatie. E doar o senzatie subiectiva ca stim mereu ce e mai bine pentru copiii nostri. Nu stim mereu. Si nu stim mai ales ce e mai bine pentru ei in ceea ce priveste mintea si sufletul lor. Pentru ca ce e in mintea noastra, nu e si in mintea lor. Cum trecem de bariera asta? Nu e vorba aici de valorile morale. Ci de deciziile pe care ii lasam sa le ia, de libertatea pe care trebuie sa o aiba. E greu. Dar nu-i asa ca deja va ganditi ca voi, parintii, trebuie sa puneti undeva, totusi, o bariera libertatii pe care i-o acordati? Punem bariere, fixam modele sau ii invatam sa ia decizii? 

Tu ce parere ai? 

Ema 

miercuri, 15 martie 2017

Sinonime si cartofi prajiti

Am un joc nou cu sinonime. Are un titlu ciudat, dar scopul nu e de a incuraja alimentele nu tocmai sanatoase. Desi, cateodata, o portie de cartofi prajiti merge. Mi-a venit in minte titlul acesta deoarece cartofii prajiti sunt una dintre mancarurile preferate de copii. Iar asocierea a ceva placut cu o activitate de invatare e benefica. Copiii vor retine mai usor lucrurile noi, vor face conexiuni. Desigur ca voi puteti inlocui cartofii mei prajiti cu altceva. Ideea jocului e de a forma un buzunar in care sa se puna cuvintele. Buzunarul vostru poate fi o cutie de creioane, un cos cu mere sau cu oua, o cutie cu bomboane, o vaza cu flori. Dar ... cel mai bine ii lasati pe copii sa decida ce forma sa aiba buzunarul lor. Pentru ca atunci cand aleg ceva care le place, invatarea e mai frumoasa. Daca le veti impune voi o tema, va fi ceva impus si unii asociaza acesta aspect cu un moment frumos. 


Iata aici si filmul meu.



Puteti realiza buzunarele in clasa, ca model, iar ca tema copiii pot realiza inca un buzunar (sau mai multe). Impartiti voi cuvinte pentru care copiii sa gaseasca sinonime. Alegeti cuvinte cunoscute sau din contra, mai putin cunoscute - e o modalitate de imbogatire a vocabularului. Alegeti cuvinte care sa fie diferite perti de vorbire si pentru care sa gaseasca mai mult de 2 sinonime (ca sa fie amuzant). Incurajati copiii sa foloseasca dictionarul, dar si sa intrebe pe cei din familie ori sa caute pe internet (sa isi adune informatii din mai multe surse). Nu trebuie sa fie 30 de cuvinte diferite, poate va fi greu sa gasiti asa si pe de alta parte volumul de informatie va fi mare. Alegeti 10-15 cuvinte; pot fi 3-4 elevi care vor primi aceleasi cuvinte pentru a le gasi sinonime. 

Daca in prima ora ati lipit pe caiet buzunarul, iar acasa copiii au realizat inca unul, a doua ora va puteti juca  in grup (prilej de a-i ridica pe copii de pe scaune). Pentru jocul in grup e necesar sa aveti cel putin cate 2 buzunare la fiecare copil. Fiecare copil va scoate din buzunarele sale cuvintele si le va amesteca. Rugati copiii sa mearga la caietele altor colegi si sa aseze in buzunarele potrivite sinonimele. 



Care sunt beneficiile unei astfel de activitati: 
1. Copiii invata lucruri noi, faptul ca vad la altii, pe caiete o alta aranjare, o alta abordare e de mare impact.
2. Fac conexiuni
3. Isi inving sfiala sau lasa de la ei - Nu-i asa ca unora nu le place ca alti colegi sa li se uite in caiet? Sau unii au o retinere in a-si schimba locul fie si doar pentru 2 minute?
4. Invatarea e amuzanta si pe langa scopul de baza, de invatare, de intelegere a unor notiuni lexicale, copiii vor lucra mai atent si pentru faptul ca a doua zi jocul lor va fi in centrul atentiei. 

Inconveniente de care insa nu trebuie sa va feriti, ci sa le acceptati deoarece in felul lor stimuleaza invatarea si interactiunea si fac lectiile atractive. 
- Jocul necesita timp - si ca realizare si ca joc
- Se creeaza putin haos, copiii se vor bucura, vor vorbi nestingheriti. 

Puteti duce jocul mai departe, cu alte variante:
- Realizati buzunare mari, pe o coala de carton, pentru mai multe cuvinte, iar la inceputul orei impartiti elevilor cartonase cu sinonime ce trebuie potrivite in buzunarele corecte.
-Adunati in buzunare si expresii, proverbe, ghicitori
-Joc in grup - Copiii vor lucra pe caietele celorlalti - Sa scrie enunturi pentru sinonimele din buzunar. Faceti sa fie ca o cursa. Scrieti o propozitie, apoi schimbati banca. 

Daca aveti si alte jocuri cu sinonime, lasati ideile voastre in comentarii. 
Ema 

marți, 7 martie 2017

Asezarea elevilor in banci

Scriu postarea aceasta inspirata de un post de pe Facebook: Ii mutam pe copii in banci sau nu?

In primul rand as vrea sa va spun de amintirile mele din anii de scoala primara si despre banca in care stateam. Dar nu imi amintesc. E o ceata totala peste amintirile mele din acea perioada. Cred insa ca nu a fost ceva ce m-a marcat, in bine sau in rau, altfel mi-as fi amintit. Imi amintesc insa perioada din liceu si de dragele mele colege de banca, da, asta imi amintesc bine. Stateam cu cine doream noi pe atunci. La facultate ne asezam ... in bisericute, stiti voi. Si la cursuri si la examene. Acum, la cursurile de franceza din tara aceasta straina stau mereu langa aceiasi oameni, dar ar trebui la un moment dat sa imi gasesc alt loc, deoarece vreau sa am oportunitatea sa comunic in alta limba si cu altii. 



La clasa mea de scoala primara, inca din clasa pregatitoare, i-am mutat in permanenta pe copii. Cam la 2-3 uneori 4 saptamani ii mutam. Radical. In functie de unitatile de invatare, de nevoile momentului, de simpatiile si antipatiile pe care le sesizam. Aveam cartonase cu numele lor pe care le asezam pe banci si un plan al clasei. Munceam la el ceva timp pentru a gasi asezarea perfecta si pentru ei si pentru mine. In plus, asezarea pe grupuri ne lasa un spatiu liber in mijloc - acolo ne adunam sa cantam, sa ne jucam, sa batem din picioare siruri de numere... In mijloc ii adunam cand doream sa explic sau sa prezint ceva si as fi vrut sa ii am pe toti cat mai aproape, in pauza de 3 minute ca sa dansam... 



1. Clasa mea a avut mereu o asezare in grupuri. Copiii stateau fata in fata, se intorceau usor intr-o parte pentru a privi la tabla. Dar cum erau multe momente in care nu scriam pe tabla si si mai multe momente in care ei lucrau in grup asezarea aceasta nu a fost un inconvenient. De aceea ii mutam pe principiul: cine a stat mai in spate, vine mai in fata, cine a stat la mijloc se duce mai in fata ori mai in spate, cine a stat cu fata va sta intr-o parte.... Acesta a fost mereu prima schimbare.

2. Apoi ii asezam in functie de nevoile mele: daca aveam de predat continuturi mai dificile, aduceam in fata copii care ar fi avut nevoie de ajutor, sa fie mai mult sub privirea mea si duceam in spate copii care se descurcau singuri.

3. I-am asezat pe copii in functie de felul in care se comportau: daca aveau nevoie de ajutor, stateau langa colegi ce puteau oferi ajutor; daca erau copii care aveau nevoie de un impuls, de energie, stateau langa colegi vorbareti, rapizi in efectuarea sarcinilor. S-au format asa multe prietenii si deseori discutam de faptul ca in aceeasi clasa erau colegi care nu se jucasera impreuna sau nu vorbisera atat de mult unul cu celalalt, dar asezarea in banci i-a fortat sa isi faca noi prieteni.

4. Inainte de vacante, in ultima saptamana, ii lasam sa se mute cum doreau, in care grup sau banca doreau, sa stea cu cine le era prieten. Mutarea acesta nu era in beneficiul meu, deoarece copiii se asezau impreuna, in acelasi grup de prieteni si in timpul orelor erau vorbareti. Dar mi s-a parut firesc sa fie si asa, dupa un timp in care au stat cum i-am asezat eu, sa fie si momente in care sa stea langa cine doresc. 


La un moment dat devenise un eveniment special mutarea in banci. Ii anuntam: Maine veti sta in alta banca. Sa va cautati locul. Unii erau curiosi: Oare langa cine voi sta? Doamna, nu vreau sa stau langa ... Doamna, ne lasati pe mine si pe Ioana sa stam una langa alta? Si da, de multe ori indeplineam dorinte. E firesc sa fie asa, sa stai langa cine vrei. Interesant este ca dupa 2-3 saptamani copiii care cerusera sa stea unul langa altul doreau sa faca o schimbare. Am discutat mult despre aceste schimbari. Copiii erau de acord. Au inteles rolul si importanta mutarii in banca. 



Stiu ca unii parinti imi spuneau ca e foarte potrivita actiunea mutarii in banci, deoarece dansii aveau amintiri despre acelasi coleg timp de patru ani si aceeasi banca din care uneori ar fi vrut sa se mute. Da, au fost si parinti care nu considerau potrivita metoda mea si nu vedeau utila asezarea in grupuri. Am amenajat clasa si in stil clasic, cu bancile orientate spre tabla, insa in acest fel spatiul liber din mojlocul clasei a disparut, iar lucrul in grup a fost mai dificil, nu mai era spontan. 

Cum e la voi in clasa? Ii mutati pe copii? Cat de des? O  data pe semestru sau deloc? Aveti niste reguli? E important pentru voi sau pentru ei sa se mute in alte banci? 

Ema 

marți, 21 februarie 2017

Colectie de martisoare copilaresti

E atat de frumoasa povestea martisoarelor si e atat de plin de speranta obiceiul acesta romanesc! Dincolo de aerul usor comercial, inevitabil imprimat si acestei traditii, a oferi un martisor cu un simbol autentic e ceva minunat. Imi amintesc de vremea copilariei mele cand martisoarele erau buburuze, cosari, frunze de trifoi. Nu orice mic obiect era martisor. Si stiu ca de cateva ori am prins in pomii din parc martisoarele primite.



Adun aici martisoare confectionate de copii, idei de martisoare de tot felul: martisoare cusute pe etamina, martisoare din hartie recilata si seminte, din Fimo, din margele, decupate, lipite, cusute, crosetate.

Dana din Brasov si copiii ei au lucrat martisoare din lana.


Daniela din Timisoara si copiii sai din clasa a patra


Doua fete cucuiete si Elena (9 ani) din Focsani


Ana si copiii ei (din Reghin - o cunosc pe Ana de la gradul 2 cand ne povesteam emotiile pe hol, inainte de examen). 


Liliana din Focsani mi-a trimis martisoare cusute de fetita ei de 9 ani.


Ioana (din Anglia) si baiatul ei de 8 ani au pregatit martisoare din coca. Sunt foarte frumoase. 


Fetita Mariucai, de 10 ani, a mesterit cu hartie si cu croseta. 


Ioana din Timisoara si elevii ei din clasa a patra: 

    

Oana din Bucuresti, de la Colectia de margele, a realizat martisoare cu fetita ei de 4 ani. 

 


De la Alexandra, martisoare mesterite cu copii de clasele pregatitoare pana la a patra. Copiii din clasa a patra au pictat martisoare pe lemn. 


Alexandra mi-a trimis martisoare realizate de fetita ei, Emilia, de 4 ani (gradinita din Iasi)


      

Martisoare relizate de Giulia, 9 ani, Targu Mures

  

  

Diana din Ramnicu Valcea a realizat cu copii martisoare cusute cu punct cruciulita


Un martisor inedit - din hartie reciclata si seminte - martisorul se poate planta. Minunat! Viorica din Constanta si fetita ei de 4 ani sunt mesterii.


Martisoare din Fimo realizate acum 2 ani de Ilinca (10 ani) din Targu Mures. 


Martisor ghiocel - petalele sunt din seminte de flaorea soarelui. Ingenios! L-am primit de la Cosmina din Targoviste care a lucrat martisoare cu copiii din clasa a patra.


Nicoleta din Sascut, jud Bacau mi-a trimis martisoare realizate de copiii ei din clasa a treia (moldoveni de-ai mei). Potcoava e din fir infasurat pe carton, iar cala e din betisor colorat si disc demachiant. 


Oana din Targu Mures a lucrat cu fiul ei martisoarele de mai jos (anul trecut)


Viviana din Targu Mures si fetita ei de 4 ani au mesterit anul trecut martisoare buburuze si felicitari. 


Miruna, 12 ani, Belgia 


De la Oana din Iasi - felicitari cu pufuleti



Iata si martisoarele realizate de fetita mea (10 ani) si de mine din Fimo:










Voi adauga la acest articol alte poze pe masura ce le voi primi. Au realizat si copiii tai un martisor? 

Ema