sâmbătă, 8 aprilie 2017

Puzzle cu numere

Pentru cei mai mititei am pregatit un puzzle cu numere. Il puteti descarca AICI - Puzzle cu numere 1-10


Numerele sunt scrise pe ousoare colorate. Le puteti printa pe carton si le puteti decupa pe contur, apoi pe linia de pe mijloc. Cea mai simpla activitate este sa potriviti partea de sus a oului pe care e scris numarul cu partea de jos unde sunt stelute. Numarul 5 cu 5 stelute. Alte exemple de activitati gasiti chiar in prima pagina a documentului.


La sfarsitul documentului gasiti doua ousoare albe, fara numere. Puteti scrie pe ele ce doriti voi: semne matematice spre exemplu sau alte numere. 

Daca aveti si alte idei de activitati lasati un comentariu.
Ema

joi, 6 aprilie 2017

Joc cu ortograme Parcheaza corect

Un joc amuzant cu ortograme. Potrivit pentru clasele a 3-a si a 4-a, acasa sau la scoala. Pregatiti o masinuta de jucarie. Printati fisa AICI - Fisa Parcheaza corect



Spuneti o propozitie care sa contina una din ortogramele de pe fisa. Rugati copiii sa parcheze masina in locul corect. verificati, explicati de ce e corect asa, corectati greselile, explicati iar. V-am pregatit si un film cu partea practica. 



Jocul e amuzant daca elevii chiar se prind in joc si scot sunetele specifice unei masini care merge, ambaleaza motorul, pun frana sau accelereaza, dau cu spatele, semnalizeaza... Lasati-i sa se bucure. Dar daca au parcat, prindeti momentul de liniste si verificati daca e corect. E foarte important sa nu treceti mai departe pana nu verificati daca elevii au inteles si au aplicat cele invatate. Complicati jocul si cuprindeti in acelasi enunt 2 sau chiar 3 ! orotograme. 

Lasati un comentariu cu ideile voastre de jocuri si activitati pentru ortograme. 

Ema

luni, 3 aprilie 2017

Cum e la scoala in Franta - Motivatia e totul

M-a ajuns blestemul elevului, ca sa zic asa. Sunt acum elev. La cursul de franceza. Zilnic, o ora si jumatate. Cu oameni super frumosi, din toate colturile lumii, cu doua profesoare minunate, volubile, gata sa iti explice cate in luna si in stele despre limba si cultura lor. E o experienta deosebita. Dar ...



Ceva nu e bine, ceva nu merge la cursul de franceza. In fiecare zi profesoarele ma opresc pur si simplu din a mai vorbi (desi, pe cuvant, nu sunt eu aceea care sa turuie, doar ma bag in seama cand ne mai intreaba la ce timp e verbul, cum am spune altfel enuntul acesta, ce inseamna cate un cuvant): Ema, tu taci, ai spus deja o propozitie azi, lasa si pe ceilalti. Bine! Zilnic. Cand una, cand cealalta. In cateva zile nici nu mi-am mai facut temele. Parca nu mai avea sens. Stiu ca invat pentru mine, sunt un adult motivat, sarguincios, il am pe Hai sa facem si asta, vreau, pot ... dar e prea mult pentru ele. Azi m-am simtit mica. Probabil au simtit si ceilalti asta. Jose, care sta langa mine, m-a intrebat de cateva ori in timpul orei daca sunt bine. Nu am mai scos niciun cuvant. I-am lasat pe ceilalti. Care nu au fost mai activi datorita tacerii mele. Cand in sfarsit mi-a adresat doamna o intrebare, nu am mai stiut sa raspund, pentru ca imi pierdusem interesul sa o ascult. Cu totii ne straduim. Unora ne iese mai bine, altora nu, dar cu totii avem nevoie de conversatie, de exercitiu. Si asta nu prea se intampla la curs. Unii dintre colegi nu spun nici macar un cuvant timp de o ora si jumatate. La sfarsitul orei, dandu-si seama probabil ca de prea multe ori mi-a zis sa tac si sa ii las pe altii, profesoara mi-a spus ca ma apreciaza, ca sunt super, ca ma descurc minunat, ca sunt rapida si am atatea cunostinte, ca ar trebui sa ma inscriu la cursul de conversatie... 



Pe drumul spre casa m-am tot gandit. Acesta e blestemul elevului, sa fie profesorul sau in rol de elev si sa vada cum e. Ha! Desi eu cred ca nu sunt un dascal plictisitor, m-am tot gandit ca de fapt, in clasa am avut si copii care nu isi puteau pune frau ideilor si vorbelor si copii care erau in stare sa nu scoata o vorba toate cele patru ore. Si uneori mi-a reusit sa ii incurajez pe toti, alteori nu, uneori le-am dat ocazia tuturor sa spuna ceva, alteori doar unora... Si ce dificil e sa scoti raspunsuri de la elevi timizi si ce complicat e sa rogi pe cate unul sa lase si pe ceilalti sa raspunda, sa aiba rabdare, sa fie empatici... Aveti cu totii melanjul acesta de elevi, nu-i asa? Metodele activ-participative, desi numeroase, sunt prea putin aplicate ... din lipsa de timp, din lipsa de inspiratie... Dar acum imi dau seama cat e de important ca, indiferent de metoda, sa trimiti acasa un copil care s-a afirmat in felul sau in ziua respectiva, care a spus ceva, a participat, a fost acolo. 

Imi explic acum metoda de la cursul de franceza. E drept ca el se adreseaza adultilor si metodele sunt altfel, ca nu ne jucam si nu decupam la ore. Ca noi, adultii, suntem mai rabdatori, motivati, constiinciosi de la sine. Ca pe profesorii acestia nu ii intereseaza de fapt progresul tau real, nu te noteaza, nu te verifica, nu te cearta, nu dau telefon acasa sa spuna ca nu ti-ai facut tema. Doar ca metoda e una pre putin participativa si deloc incurajatoare. Ei ne recomanda ce fel de exercitii sa facem, pe ce sa punem accentul, sa invatam verbele cu creionul in mana, sa citim afisele de pe strada, insa la clasa metoda e mai mult dinspre profesor catre noi, elevii. Doamnele explica, umplu tabla de exemple, chiar ne conduc frumos sirul logic de la verb la substantiv, la expresii si la fapte concrete de limba, dar ... e de fapt o metoda a expunerii. Cand in sfarsit ne vine randul la vorba, nu ne numeste, ci asteapta ca noi, in cor, sa dam raspunsuri. Si daca eu sunt mai rapida si deschid gura, gata, i-am luat pe ceilalti. Si-atunci imi spune, gata, ai raspuns, acum lasa-i si pe ceilalti. 

Iar eu ... nu vreau sa-i las si pe ceilalti. Eu, ca elev, nu vreau. Pentru ca eu stiu raspunsul, stiu ca am nevoie de exercitiu, de conversatie, stiu ca am platiti cursul acesta si trebuie sa profit la maxim de el ... Dar azi am simtit ca imi piere toata motivatia. 

E posibil ca toata motivatia sa vina de la profesori? V-ati intrebat vreodata? Copiii - ce motivatie au copiii? Ei traiesc imediatul si nu prea vad rostul invatarii de care vor avea nevoie cand vor fi mari. Inveti pentru tine, inveti ca sa stii mai multe, sa fii cel mai bun sau mai bun, inveti ca sa ai o meserie - sunt niste motivatii subiective, ale noastre, ale adultilor trecuti prin viata si care privim retrospectiv crezand ca am gasit solutia ce o putem aplica astora mici. Dar nu e asa. Fetita mea de 10 ani ma intreaba mereu: La ce imi foloseste sa invat gramatica, sa stiu toate timpurile verbului si formele pronumelui? Fractii? Ecuatii? Mama, cand ai folosit tu ultima oara metoda asta de la problemele cu viteza? Opriti orice explicatie care va vine acum in minte. Nu e buna. Ca sa stii - nu e suficient de motivational. ca sa fii mai bun - De ce sa fiu mai bun? Ca sa te poti face doctor cand vei fi mare - Imi trebuie gramatica si viteza cand voi fi doctor? Ca sa ne multumesti pe noi, parintii - Serios? Inveti asa ... pentru tine - La ce imi foloseste? 

Cred ca o parte din motivatie vine de la familie, o alta parte foarte insemnata cantitativ vine de la scoala si o mica parte la varsta claselor primare si gimnaziale vine de la copil. Daca profesorul ti-a spus la scoala: lasa-i si pe ceilalti sa vorbeasca, e clar ca nu mai ai imbold sa mai deschizi gura. Daca profesorul nu ti-a zis nimic toata ziua ... de ce sa te mai deranjezi, oricum nu te vede. Ajunsi acasa, copiii au alta viata, iar acasa invatarea se realizeaza altfel - ma refer la a invata treburile casnice, sa butonezi la telefon, sa folosesti tacamurile. Daca pe mine, ca adult, m-a marcat metoda profesorului meu, oare cum e in cazul copiilor?

Daca ai raspunsuri, lasa un comentariu. 

Te invit sa dai LIKE paginii de Facebook EmaLaScoala si SUBSCRIBE canalului YouTube EmaLaScoala.

Fii motivat! Ramai motivat! Motiveaza-i si pe altii, incurajeaza-i, da-le o sansa, deschide-le un drum.

Ema 




duminică, 2 aprilie 2017

Omida cu numere - planse si activitati

Joc tematic de primavara. Mie mi-e tare draga omida. E o imagine versatila si simbolica. Are un impact puternic si puteti folosi tema la foarte multe activitati. Am conceput de data aceasta o omida cu numere. O puteti folosi ca decor in clasa sau acasa. 


Omida are cerculete cu numere de la 1 la 50. Puteti descarca plansele AICI - Omida cu numere. Formatul e unul PDF. Printati foile pe carton. Le puteti lamina pentru a dura mai mult. Folositi omida pentru decor sau ca suport pentru jocuri pe masa ori pe covor. Va prezint in filmul de mai jos cateva exemple de activitati, dar voi puteti fi creativi si puteti realiza si altele. Incurajati-i pe copii sa gaseasca si alte activitati. Ei sunt foarte creativi. 


Ultima pagina din document contine doua cercuri albe. pe ele puteti scrie ce doriti. Eu am scris semnele plus si minus, dar la fel de bine puteti scrie semenel mai mic < si mai mare > pentru a compara numerele, semnele pentru inmultire si impartire sau chiar alte numere. 
Daca aveti si alte idei, lasati un comentariu. Ma bucura feedbackul vostru. 

Ema

vineri, 17 martie 2017

Comparatia intre generatii

Recunosc: si eu am spus asta - Pe vremea mea, la 10 ani, eram cu cheia de gat, mergeam singura la scoala, imi puneam singura mancare, spalam singura, de mana, bentita de par si cravata de pionier, citeam fara sa ma indemne nimeni, prin clasa a 7-a ca sa reusesc la liceul pedagogic m-am apucat sa studiez scrisul de abecedar si mi-am transformat radical uratenia de caligrafie, mesteream, stiam sa cos singura nasturi...
Recunosc, si eu am spus asta copilului meu, am spus si copiilor mei din clasa.... Dar m-am oprit. Nu e bine. Nu e bine deloc. E ca si cum m-as compara cu parintii mei care probabil atunci cand erau copii mergeau la prasit si la sapa pe la 10-14 ani, care aveau grija de frati mai mici... Si nu, eu nu am fost la prasit porumbul si nici de frati nu am avut grija. 

Comparatia intre generatii nu e buna, nu e corecta, 
nu e dreapta, nu e obiectiva. 



Parintii si profesorii care au inceput sa citeasca literatura de parenting, nu mai fac asta. Nu ii mai compara pe copiii lor cu ei cand erau mici. Exista insa si persoane care inca duc la nesfarsit aceste comparatii. Sunt prinsi in bucla nostalgiei propriei copilarii si uita prezentul. 

Copiii de azi sunt altfel. Au alt mediu, alta hrana, alt statut. Alt acces la informatie, alte aspiratii, alte obiceiuri, alte nevoi. A ne intreba retoric cu ochii dati peste cap: Doamne, noi cum am supravietuit pe vremuri?! e de prisos. Fiecare timp e altfel. Si azi copiii nostri se lupta pentru supravietuire. Dar nu vedem asta. E o alta forma, poate mai crancena in alta directie, dar exista. 

Luat in mic, fir cu fir, in minusculul momentului, fiecare zi e o lupta (si pentru adulti si pentru copii). Ne straduim sa fim buni, drepti, sa reusim, sa fim multumiti de noi si de ce facem, sa ii multumim pe altii, sa ajutam, cautam sa fim ajutati, intelesi, sa punem o paine pe masa, sa ne fie cald, sa lasam grijile deoparte, sa rezolvam probleme... E frumos asa, cu provocari, obstacole, bucurii si nevoi. 



Cum sa-l faci pe copilul tau sa iubeasca matematica pentru ca tie iti placea si erai olimpic? Sau cititul? Cum il faci sa fie responsabil pentru ca tu erai responsabil la varsta lui? Cum il faci sa se descurce singur pentru ca tu erai toata ziua cu cheia de gat printre blocuri? Exista mii de postari pe siteuri si pe bloguri de parenting si de educatie, mii de randuri scrise prin carti. Cred ca o solutie general valabila nu exista la Cum sa il faci pe copilul tau sa .... Nu exista pentru ca vrei sa il faci sa fie ca tine. Te asezi in fata lui, mental si vrei sa ii fii model. Crezi ca daca tu ai ajuns acum sa ai un job, o familie si o casa esti un model de urmat. Eu am stat cu cheia de gat si lucram singur la mate si uite ce bine am ajuns, fa la fel. 

As vrea ca a mea sa fie ca mine. Eu stiam la 10-12 ani ce vreau sa ma fac. Ea nu stie. Habar nu are. Nu stie ce i se potriveste. Nu inca. Nu face absolut nimic din ceea ce imi place mie sa fac. Nu e copia mea fidela. Dar as fi vrut. Acum nu mai vreau. Cand ne eliberam noi, parintii, de cordonul acesta, copiii devin altfel. O colega a Elizei, venita la noi la masa, nu se foloseste de cutit sa taie carnea. Nu stie sa faca asta. E super buna la scoala, inoata excelent, face tot felul de cursuri de pictura, de muzica... M-am oferit sa o ajut cu manuirea cutitului, sa portionez eu bucata de friptura. Nu m-a lasat. Mi-a spus ca vrea sa incerce singura, ca mama nu o lasa sa faca aproape nimic si uite, acum nu stie sa foloseasca nici cutitul. Zambea amuzata. Era hotarata. Asa cum e si a mea. Hotarata sa fie altfel, nu cum vrem noi, sa fie diferita, unica, originala. De ce ma opun? Mi-e greu sa nu ma opun. Am senzatia ca nimic din ce face nu e bine. Dar e doar o senzatie. E doar perceptia mea. 

Gandul acesta ca Eu stiu ce e mai bine pentru tine cred ca nu a fost valabil in nicio generatie. E doar o senzatie subiectiva ca stim mereu ce e mai bine pentru copiii nostri. Nu stim mereu. Si nu stim mai ales ce e mai bine pentru ei in ceea ce priveste mintea si sufletul lor. Pentru ca ce e in mintea noastra, nu e si in mintea lor. Cum trecem de bariera asta? Nu e vorba aici de valorile morale. Ci de deciziile pe care ii lasam sa le ia, de libertatea pe care trebuie sa o aiba. E greu. Dar nu-i asa ca deja va ganditi ca voi, parintii, trebuie sa puneti undeva, totusi, o bariera libertatii pe care i-o acordati? Punem bariere, fixam modele sau ii invatam sa ia decizii? 

Tu ce parere ai? 

Ema 

miercuri, 15 martie 2017

Sinonime si cartofi prajiti

Am un joc nou cu sinonime. Are un titlu ciudat, dar scopul nu e de a incuraja alimentele nu tocmai sanatoase. Desi, cateodata, o portie de cartofi prajiti merge. Mi-a venit in minte titlul acesta deoarece cartofii prajiti sunt una dintre mancarurile preferate de copii. Iar asocierea a ceva placut cu o activitate de invatare e benefica. Copiii vor retine mai usor lucrurile noi, vor face conexiuni. Desigur ca voi puteti inlocui cartofii mei prajiti cu altceva. Ideea jocului e de a forma un buzunar in care sa se puna cuvintele. Buzunarul vostru poate fi o cutie de creioane, un cos cu mere sau cu oua, o cutie cu bomboane, o vaza cu flori. Dar ... cel mai bine ii lasati pe copii sa decida ce forma sa aiba buzunarul lor. Pentru ca atunci cand aleg ceva care le place, invatarea e mai frumoasa. Daca le veti impune voi o tema, va fi ceva impus si unii asociaza acesta aspect cu un moment frumos. 


Iata aici si filmul meu.



Puteti realiza buzunarele in clasa, ca model, iar ca tema copiii pot realiza inca un buzunar (sau mai multe). Impartiti voi cuvinte pentru care copiii sa gaseasca sinonime. Alegeti cuvinte cunoscute sau din contra, mai putin cunoscute - e o modalitate de imbogatire a vocabularului. Alegeti cuvinte care sa fie diferite perti de vorbire si pentru care sa gaseasca mai mult de 2 sinonime (ca sa fie amuzant). Incurajati copiii sa foloseasca dictionarul, dar si sa intrebe pe cei din familie ori sa caute pe internet (sa isi adune informatii din mai multe surse). Nu trebuie sa fie 30 de cuvinte diferite, poate va fi greu sa gasiti asa si pe de alta parte volumul de informatie va fi mare. Alegeti 10-15 cuvinte; pot fi 3-4 elevi care vor primi aceleasi cuvinte pentru a le gasi sinonime. 

Daca in prima ora ati lipit pe caiet buzunarul, iar acasa copiii au realizat inca unul, a doua ora va puteti juca  in grup (prilej de a-i ridica pe copii de pe scaune). Pentru jocul in grup e necesar sa aveti cel putin cate 2 buzunare la fiecare copil. Fiecare copil va scoate din buzunarele sale cuvintele si le va amesteca. Rugati copiii sa mearga la caietele altor colegi si sa aseze in buzunarele potrivite sinonimele. 



Care sunt beneficiile unei astfel de activitati: 
1. Copiii invata lucruri noi, faptul ca vad la altii, pe caiete o alta aranjare, o alta abordare e de mare impact.
2. Fac conexiuni
3. Isi inving sfiala sau lasa de la ei - Nu-i asa ca unora nu le place ca alti colegi sa li se uite in caiet? Sau unii au o retinere in a-si schimba locul fie si doar pentru 2 minute?
4. Invatarea e amuzanta si pe langa scopul de baza, de invatare, de intelegere a unor notiuni lexicale, copiii vor lucra mai atent si pentru faptul ca a doua zi jocul lor va fi in centrul atentiei. 

Inconveniente de care insa nu trebuie sa va feriti, ci sa le acceptati deoarece in felul lor stimuleaza invatarea si interactiunea si fac lectiile atractive. 
- Jocul necesita timp - si ca realizare si ca joc
- Se creeaza putin haos, copiii se vor bucura, vor vorbi nestingheriti. 

Puteti duce jocul mai departe, cu alte variante:
- Realizati buzunare mari, pe o coala de carton, pentru mai multe cuvinte, iar la inceputul orei impartiti elevilor cartonase cu sinonime ce trebuie potrivite in buzunarele corecte.
-Adunati in buzunare si expresii, proverbe, ghicitori
-Joc in grup - Copiii vor lucra pe caietele celorlalti - Sa scrie enunturi pentru sinonimele din buzunar. Faceti sa fie ca o cursa. Scrieti o propozitie, apoi schimbati banca. 

Daca aveti si alte jocuri cu sinonime, lasati ideile voastre in comentarii. 
Ema 

marți, 7 martie 2017

Asezarea elevilor in banci

Scriu postarea aceasta inspirata de un post de pe Facebook: Ii mutam pe copii in banci sau nu?

In primul rand as vrea sa va spun de amintirile mele din anii de scoala primara si despre banca in care stateam. Dar nu imi amintesc. E o ceata totala peste amintirile mele din acea perioada. Cred insa ca nu a fost ceva ce m-a marcat, in bine sau in rau, altfel mi-as fi amintit. Imi amintesc insa perioada din liceu si de dragele mele colege de banca, da, asta imi amintesc bine. Stateam cu cine doream noi pe atunci. La facultate ne asezam ... in bisericute, stiti voi. Si la cursuri si la examene. Acum, la cursurile de franceza din tara aceasta straina stau mereu langa aceiasi oameni, dar ar trebui la un moment dat sa imi gasesc alt loc, deoarece vreau sa am oportunitatea sa comunic in alta limba si cu altii. 



La clasa mea de scoala primara, inca din clasa pregatitoare, i-am mutat in permanenta pe copii. Cam la 2-3 uneori 4 saptamani ii mutam. Radical. In functie de unitatile de invatare, de nevoile momentului, de simpatiile si antipatiile pe care le sesizam. Aveam cartonase cu numele lor pe care le asezam pe banci si un plan al clasei. Munceam la el ceva timp pentru a gasi asezarea perfecta si pentru ei si pentru mine. In plus, asezarea pe grupuri ne lasa un spatiu liber in mijloc - acolo ne adunam sa cantam, sa ne jucam, sa batem din picioare siruri de numere... In mijloc ii adunam cand doream sa explic sau sa prezint ceva si as fi vrut sa ii am pe toti cat mai aproape, in pauza de 3 minute ca sa dansam... 



1. Clasa mea a avut mereu o asezare in grupuri. Copiii stateau fata in fata, se intorceau usor intr-o parte pentru a privi la tabla. Dar cum erau multe momente in care nu scriam pe tabla si si mai multe momente in care ei lucrau in grup asezarea aceasta nu a fost un inconvenient. De aceea ii mutam pe principiul: cine a stat mai in spate, vine mai in fata, cine a stat la mijloc se duce mai in fata ori mai in spate, cine a stat cu fata va sta intr-o parte.... Acesta a fost mereu prima schimbare.

2. Apoi ii asezam in functie de nevoile mele: daca aveam de predat continuturi mai dificile, aduceam in fata copii care ar fi avut nevoie de ajutor, sa fie mai mult sub privirea mea si duceam in spate copii care se descurcau singuri.

3. I-am asezat pe copii in functie de felul in care se comportau: daca aveau nevoie de ajutor, stateau langa colegi ce puteau oferi ajutor; daca erau copii care aveau nevoie de un impuls, de energie, stateau langa colegi vorbareti, rapizi in efectuarea sarcinilor. S-au format asa multe prietenii si deseori discutam de faptul ca in aceeasi clasa erau colegi care nu se jucasera impreuna sau nu vorbisera atat de mult unul cu celalalt, dar asezarea in banci i-a fortat sa isi faca noi prieteni.

4. Inainte de vacante, in ultima saptamana, ii lasam sa se mute cum doreau, in care grup sau banca doreau, sa stea cu cine le era prieten. Mutarea acesta nu era in beneficiul meu, deoarece copiii se asezau impreuna, in acelasi grup de prieteni si in timpul orelor erau vorbareti. Dar mi s-a parut firesc sa fie si asa, dupa un timp in care au stat cum i-am asezat eu, sa fie si momente in care sa stea langa cine doresc. 


La un moment dat devenise un eveniment special mutarea in banci. Ii anuntam: Maine veti sta in alta banca. Sa va cautati locul. Unii erau curiosi: Oare langa cine voi sta? Doamna, nu vreau sa stau langa ... Doamna, ne lasati pe mine si pe Ioana sa stam una langa alta? Si da, de multe ori indeplineam dorinte. E firesc sa fie asa, sa stai langa cine vrei. Interesant este ca dupa 2-3 saptamani copiii care cerusera sa stea unul langa altul doreau sa faca o schimbare. Am discutat mult despre aceste schimbari. Copiii erau de acord. Au inteles rolul si importanta mutarii in banca. 



Stiu ca unii parinti imi spuneau ca e foarte potrivita actiunea mutarii in banci, deoarece dansii aveau amintiri despre acelasi coleg timp de patru ani si aceeasi banca din care uneori ar fi vrut sa se mute. Da, au fost si parinti care nu considerau potrivita metoda mea si nu vedeau utila asezarea in grupuri. Am amenajat clasa si in stil clasic, cu bancile orientate spre tabla, insa in acest fel spatiul liber din mojlocul clasei a disparut, iar lucrul in grup a fost mai dificil, nu mai era spontan. 

Cum e la voi in clasa? Ii mutati pe copii? Cat de des? O  data pe semestru sau deloc? Aveti niste reguli? E important pentru voi sau pentru ei sa se mute in alte banci? 

Ema 

marți, 21 februarie 2017

Colectie de martisoare copilaresti

E atat de frumoasa povestea martisoarelor si e atat de plin de speranta obiceiul acesta romanesc! Dincolo de aerul usor comercial, inevitabil imprimat si acestei traditii, a oferi un martisor cu un simbol autentic e ceva minunat. Imi amintesc de vremea copilariei mele cand martisoarele erau buburuze, cosari, frunze de trifoi. Nu orice mic obiect era martisor. Si stiu ca de cateva ori am prins in pomii din parc martisoarele primite.



Adun aici martisoare confectionate de copii, idei de martisoare de tot felul: martisoare cusute pe etamina, martisoare din hartie recilata si seminte, din Fimo, din margele, decupate, lipite, cusute, crosetate.

Dana din Brasov si copiii ei au lucrat martisoare din lana.


Daniela din Timisoara si copiii sai din clasa a patra


Doua fete cucuiete si Elena (9 ani) din Focsani


Ana si copiii ei (din Reghin - o cunosc pe Ana de la gradul 2 cand ne povesteam emotiile pe hol, inainte de examen). 


Liliana din Focsani mi-a trimis martisoare cusute de fetita ei de 9 ani.


Ioana (din Anglia) si baiatul ei de 8 ani au pregatit martisoare din coca. Sunt foarte frumoase. 


Fetita Mariucai, de 10 ani, a mesterit cu hartie si cu croseta. 


Ioana din Timisoara si elevii ei din clasa a patra: 

    

Oana din Bucuresti, de la Colectia de margele, a realizat martisoare cu fetita ei de 4 ani. 

 


De la Alexandra, martisoare mesterite cu copii de clasele pregatitoare pana la a patra. Copiii din clasa a patra au pictat martisoare pe lemn. 


Alexandra mi-a trimis martisoare realizate de fetita ei, Emilia, de 4 ani (gradinita din Iasi)


      

Martisoare relizate de Giulia, 9 ani, Targu Mures

  

  

Diana din Ramnicu Valcea a realizat cu copii martisoare cusute cu punct cruciulita


Un martisor inedit - din hartie reciclata si seminte - martisorul se poate planta. Minunat! Viorica din Constanta si fetita ei de 4 ani sunt mesterii.


Martisoare din Fimo realizate acum 2 ani de Ilinca (10 ani) din Targu Mures. 


Martisor ghiocel - petalele sunt din seminte de flaorea soarelui. Ingenios! L-am primit de la Cosmina din Targoviste care a lucrat martisoare cu copiii din clasa a patra.


Nicoleta din Sascut, jud Bacau mi-a trimis martisoare realizate de copiii ei din clasa a treia (moldoveni de-ai mei). Potcoava e din fir infasurat pe carton, iar cala e din betisor colorat si disc demachiant. 


Oana din Targu Mures a lucrat cu fiul ei martisoarele de mai jos (anul trecut)


Viviana din Targu Mures si fetita ei de 4 ani au mesterit anul trecut martisoare buburuze si felicitari. 


Miruna, 12 ani, Belgia 


De la Oana din Iasi - felicitari cu pufuleti



Iata si martisoarele realizate de fetita mea (10 ani) si de mine din Fimo:










Voi adauga la acest articol alte poze pe masura ce le voi primi. Au realizat si copiii tai un martisor? 

Ema