joi, 1 septembrie 2016

Cum e la scoala in Franta

In Franta scoala copiilor incepe pe 1 septembrie. Vreau sa va povestesc despre scoala din Franta, deoarece credem ca la altii e mai bine. 
Da, e mai bine. La scoala din Franta e mai bine. Depinde cu ce compari. Sau mai bine sa nu compari. Consider ca parintii din Romania sunt niste rasfatati si isi cer prea mult niste drepturi poate uneori exagerate. Pe de alta parte, poate au si dreptate, deoarece vorbesc de doua tari total diferite.



Inscrierea la scoala - Nu, in Franta nu umbli din scoala in scoala, nu cercetezi clase, nu afli care e cea mai buna invatatoare, nu iti faci domiciliu flotant ca sa inscrii copilul la ce scoala vrei, nu te duci cu flori, cu bomboane, nu exista liste de asteptare, inscrieri online, nu exista inscrieri inca de acum 2 ani... E mai rau! :) Aici faci un dosar cu actele copilului si ale familiei si il trimiti prin posta catre un inspectorat scolar. Aici nimeni nu te convinge de nimic, nimeni nu sta de vorba cu tine. Totul se desfasoara prin posta si prin email. Pe email primesti un raspuns. Nici macar la telefon. Apoi te duci iar cu alte acte ale copilului la un fel de centru regional care are baza de date. Apoi te duci la primaria de cartier care iti inscrie copilul la scoala de care apartii conform domiciliului. Ca sa vorbesti cu directorul scolii, iti faci programare online, pe email, prin telefon, nu te duci cand vrei. Daca vrei alta scoala, cum e cazul nostru - am cautat o scoala cu predare si in limba engleza - o iei de la capat cu dosarul trimis prin posta, un test de limba (da, un test ca sa intri la scoala si erau multi copii, mici si foarte mici si niciunul nu era terifiat ca trebuie sa dea test oral sau scris si nici parintii nu erau revoltati de un asemenea test), astepti raspunsul (daca a trecut testul si daca inspectoratul ii gaseste loc undeva), mergi iar la centrul regional, iar la scoala unde te-a inscris primaria, retragi dosarul il depui la scoala cea noua ... Si trebuie sa rezolvi totul pana la ora 11.30 dimineata, deoarece intre 11.30 si 13.30 e pauza de masa si nu gasesti pe nimeni, iar dupa aceea cine stie? 



Rechizitele - La fel de multe si de diverse: ghiozdan, penar, creioane de toate felurile, carioci, tablita de scris cu burete, markere, acuarele, suport de birou, agenda datata, repertoar, linii si echer, dosare, bibliorafturi, mape, caiete de anumite dimensiuni, caiete cu un anumit numar de foi, coperti de anume culoare, pixuri si stilouri diferite, radiera, lipici, echipament de sport, dictionar. Tragem linie si sa tot fie vreo 150 euro. Copiii vor primi si rechizite de la scoala, dar inca nu stiu nimic despre asta. 

Programul - Acesta o sa va placa! Programul zilnic e de la 8.30 la 15.40, cu pauza de masa de la 11 la 13.00. Miercurea programul e pana la 11.30. Ha, ha, ha. Nu e program after school, e program normal, dupa masa se fac ore de arte, sport... Copiii mananca la cantina scolii, tichetele de masa se cumpara de la primarie si fiecare masa costa in functie de bugetul familiei. O masa pentru copilul nostru e cam 6.80 euro / zi. 



Relatia cu scoala - Inca nu stiu cum va fi. Stiu doar atat ca parintii nu au voie in scoala, la nicio ora. Daca vrei sa vorbesti cu invatatorul, profesorul, directorul, te treci pe caietul de intalniri si astepti sa fii invitat. 

Imi place foarte mult ca exista mai multe scoli diferite: scolile pentru copiii francezi si scolile internationale, cu predare si in alte limbi decat franceza. Aici se impune sa existe astfel de scoli, deoarece multi copii sunt din alte tari. 

Scoala - Ca si cladiri, scolile sunt foarte frumoase si moderne. Poate nu e peste tot asa, dar scolile prin care am ajuns, asa erau. Am mai vazut desigur si pereti nezugraviti proaspat, insa per ansamblu, mi-au placut.  Se urmareste mult siguranta si confortul copiilor. Nu a fost festivitate de deschidere, nu a adus nimeni flori. Copiii si parintii s-au adunat in curtea scolii, pe clase. Invatatorii  i-au aliniat la un moment dat pe copii si au plecat in clase. Niciun parinte nu a schitat macar gestul de a merge dupa ei. Mie mi-ar fi placut sa vad cum e in clasa, dar ... astept o alta sansa. 





Asa ca a inceput scoala pentru noi. 

Sa aveti un an scolar creativ si frumos!
Ema 

6 comentarii:

  1. As completa ca atât orarul cât si vacanțele sunt diferite , in functie de zona(sunt trei mari zone).Înscrierea,in cazul meu , nu a fost asa de complicata;rechizitele sunt gratis la scoala primară si casa de ajutor familiar da in august,fiecarui copil, o suma cuprinsă între 350 si 396 de euro.

    RăspundețiȘtergere
  2. buna ziua, imi doresc si eu sa merg in Franta cu fetita, daca se poate o adresa de e-mail, as vrea sa va contactez direct. multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua,
      Pentru ca nu mi-ati lasat niciun nume, nu va pot scrie o adresa de email. Dar puteti intra pe pagina mea de Facebook, EmaLaScoala si imi puteti lasa un mesaj.

      Ștergere
    2. Buna seara, ma numesc Elena...am 2fete,si vreau sa le transfer la scoala din Franta...daca se poate o adresa de email..sau ceva pt.a lua legatura cu dvs.va multumesc

      Ștergere
    3. Elena, o regula a Internetului este ca nu iti publici adresa de email intr-un comentariu pe blog. Ai cont de Facebook?

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere