duminică, 14 februarie 2016

Nu vreau felicitari

De cate ori postez vreo activitate sau vreo poza cu activitatile de la scoala, lumea ma felicita. Nu vreau sa par nepoliticoasa, dar ... nu doresc felicitari. Nu prezint activitatea mea pentru a primi laude. Mediul online face parte din viata mea. Si eu la randul meu ma inspir din mediul online, din munca altor cadre didactice din tara sau din strainatate. Da, am si destule momente originale, care imi apartin in intregime. Dar ...


Sunt un om obisnuit, cu familie, probleme, fericiri, cu mop si aspirator, cu copil dus si adus de la activitati extrascolare, cu timp prea putin pentru a citi carti, cu multe idei, da, cu destule idei. De-a lungul vietii am invatat foarte mult singura. Sa lucrez la calculator, de pilda; am invatat apasand pe butoane, prin incercare si eroare. Am un liceu pedagogic, o facultate, un masterat, acum lucrez la un doctorat, am Waldorf si Step by Step, am..., am..., am... Sunt un om cu de toate.


Am fost un copil obisnuit. Citeam mult. Mesteream toata ziua. Ascultam muzica. Nu am luat niciodata meditatii, dar nici nu am fost un geniu. Eram zero la mate. La liceu am intrat cu note medii, de 7 si 8, dar am exersat vreun an scrisul de mana, singura, ca sa trec proba de caligrafie. Am invatat singura sa cant la chitara si le-am invatat la randul meu pe colegele de liceu. Ne duceam in practica agricola cu chitara si lalaiam toata ziua pe camp si in autobuzul care ne aducea la internat. La facultate m-am dus pe la 30 de ani. Fara meditatii. Am intrat ultima, la buget. Am concurat cu elevi proaspat iesiti de pe bancile scolii. La engleza mi-au dat 3. Am avut si restante la engleza. Dar de-a lungul anilor de facultate m-am straduit: am avut mult timp bursa si am terminat printre primii. Cu o zi inainte de licenta am nascut. Asa ca sunt un om obisnuit, ca voi, cu de toate.


De ce am atat de multe idei? Stiti ce imi amintesc eu din anii de scoala primara si gimnaziala? Hmmmm... Nimic. Nu imi amintesc nicio lectie, niciun text. Nu imi amintesc niciun cantec pe care sa il fi invatat, nicio pictura pe care sa o fi realizat. Imi amintesc ca intr-a 3-a doamna ne batea pe toti la palma cu o linie de lemn atunci cand cineva din clasa nu era cuminte. Toti eram pedepsiti asa. Si noi puneam palmele pe bara de metal a bancii ca sa nu mai simtim ca ne doare. Asta imi amintesc. Pe vremea comunista noi nu gateam la scoala. Printr-a 7-a la tehnologie am gatit ceva si tot atunci am invatat sa cos puncte cruciulita. Nu aveam tableta si nici tabla interactiva la scoala. Imi amintesc ca imi spalam zilnic bentita alba. Ca sa fie alba. Si imi calcam cravata. In rest nu imi amintesc nimic de la scoala. Pe cuvant. Nici poze nu prea am. Vreo cateva cu toti colegii la sfarsit de an si una singura din clasa I de la serbarea abecedarului.


Acum cred ca sunt putin egoista. La scoala fac activitati pe care eu nu le-am facut in clasele primare niciodata. Poate le fac si pentru mine. Sa ma umplu de ele, sa ma umplu de bucuria copiilor. Ma joc cu elevii mei, asa cum invatatoarele mele (am avut doua si le sunt foarte recunoscatoare) nu s-au jucat cu mine. Le cer sa isi aduca tabletele la scoala ca sa ne jucam pe ele pentru ca stiu ca le place mult. Si gatim in clasa si invatam sa coasem nasturi pentru ca poate in viata vor avea nevoie de aceste abilitati. Si da, facem si fise si tabla inmultirii. Avem si momente de stres, de plictiseala, de prea plin, de nebunie.

Asa ca ... Nu ma felicitati. In spatele activitatilor mele extraordinare e un om obisnuit care va arata ce lucreaza incercand de fapt sa va spuna ca acum recupereaza ce nu a avut in copilarie. La recuperarea aceasta adaug ce-i drept si ce m-au invatat liceul pedagogic si toate cartile citite, adaug din creativitatea mea si din ideile altora. Stiti de ce? Altfel m-as plictisi chiar eu la scoala.

Fiti veseli, creativi si jucausi. Nu ma mai felicitati.

Ema