miercuri, 31 iulie 2013

Scrie o carte personalizata pentru copilul tau

Nu. Asa spune fetita mea. Nu ii place sa citeasca. Lectura nu e domeniul ei preferat. Noi, parintii ei, am citit in copilarie si in adolescenta sute de carti. Acum citim de cate ori avem ocazia, mergem la biblioteca, rascolim prin librarie. Dar ei nu-i place sa citeasca. Ei, stai, mi-am zis, sa aflam care e cauza.



Impreuna cu ea, deloc iubitoarea de carti, am pus pe hartie motivele pentru care nu ii place sa citeasca si uraste cartile. Pfiii ... si am gasit ceva motive. Toate intemeiate si perfect valabile. Sunt de acord cu ea:

1. In cele mai multe carti literele sunt foarte mici
2. Nu-i place ca se bailbaie incercand sa silabiseasca vreun cuvant mai greu.
3. Ar vrea ca povestile sa aiba lucruri reale.
4. Nu ii place cand eu, mama ei, o oblig sa citeasca.
5. Cititul i se pare obositor - o doare gura.



Pe urma am gasit si solutii. La unele nu a fost greu. La altele a avut nevoie de intrebari ajutatoare. Iata ce am concluzionat:
1. Sa facem impreuna niste carti
2. Povestile sa fie pentru fete
3. Sa citim impreuna, dar eu sa o invit la lectura in cel mai frumos mod.
4. I se face pofta sa citeasca atunci cand ma vede pe mine.
5. Cartile sa aiba mai putin text, iar imaginile sa fie colorate.



Asa ca .... la scris de carti. Azi am inceput eu: e o carte metaforica si personalizata. Personajul principal ii poarta numele, iar actiunea se petrece in jurul unei carti. Scris, printat, legat. Daca vrei si tu cartea pentru copilul tau, printeaz-o de aici: Casuta pentru soricica Mentionez ca textul si designul imi apartin in intregime. In chenarele lasate libere copiii pot desena ce le spune povestea, iar numele poate fi scris dupa printare.

Dar ... de ce o carte personalizata? Oricine poate scrie o carte personalizata pentru copilul sau. Poti sa ai sau nu talent la scris. Important e ca pui pe hartie cateva randuri care devin mesaj pentru copilul tau ce nu stie pe ce drum sa mearga. O poveste nu trebuie sa fie ceva complicat. La varsta scolara mica cei mai multi copii nu prefera povestile lungi gen Greuceanu sau Harap Alb. Ei au nevoie de un IMEDIAT. Totul sa fie rapid, scurt si la obiect. Daca ii cereti unui copil sa creeze o poveste, veti vedea ca in 3 propozitii a spus totul.
E necesar ca o carte personalizata sa contina numele copilului, deoarece micutii sunt foarte incantati cand isi gasesc numele pe undeva. Pe de alta parte, numele din carte il ajuta pe copil sa patrunda mai usor in lumea povestii si sa se identifice repede cu personajul.
Intriga nu trebuie sa rezolve problema voastra. De exemplu, daca aveti un copil care strica jucarii si ii scrieti o carte cu 5 propozitii despre un baietel care strica jucarii, iar jucariile s-au suparat pe el .... Nu veti rezolva problema. Copilul se recunoaste pe sine acolo. "Aha! Despre mine ai scirs, va spune. Asta nu-mi place! " Inventati povesti simple care nu neaparat transmit un mesaj clar si salvator, dar care au un substrat si o nuanta.
In cartea "Limbajul secret al copiilor", Lawrence E. Shapiro vorbeste despre cartile motivationale si chiar ofera niste puncte de sprijin pentru parintii care vor sa scrie astfel de carti. Eu le spun carti personalizate, deoarece nu-mi propun chiar sa transez direct problema pe care o are un copil, asa cum spune autoarea.
Si dupa ce ai scris o carte personalizata, ce urmeaza? Poti sa scrii alta si alta. Pe alte teme si cu alte nume din viata voastra. Poti povesti o intamplare din copilaria ta, folosindu-ti chiar numele. Totul e sa inceapa cu ... A fost odata ... Apoi invita copilul sa realizati impreuna carti mici pe diferite teme. Pentru voi sau pentru altii.


Iata ce a rezultat in urma studiului de caz: fetita mea a fost incantata si magulita. A citit rapid fara sa se balbaie textul, chiar si cuvintele lungi si dificile pe care le-am strecurat. A ales cu grija culorile pentru a realiza desene. Si eu am ajutat-o la desene. Imi place sa ofer indicatii spatiale: Cum arata un soarece? Are cap, corp, maini si picioare. Ce forma are capul? Cum ii pot sta mainile?


La sfarsit a spus ca nu se mai poate opri din desenat. Ii tot veneau idei. Era asa incantata! A adaugat tot felul de detalii casutei.


A fost entuziasmata ca pe soricica o cheama Eliza. La un moment dat a spus: "Cu ce culoare sa ma desenez?" Pai nu e vorba despre tine, ci despre un soricel, am spus eu. "Da, dar o cheama ca pe mine. Seamana cu mine." - Substituirea avusese loc si m-am bucurat.



Spor la citit si voua.
Ema 

2 comentarii:

  1. Foarte frumos articolul! Si copiii mei si-au facut carti singuri, ma rog, cu ajutorul nostru sau al bunicilor. Ale voastre sunt foarte frumoase, vom incerca si varianta asta.

    RăspundețiȘtergere