duminică, 30 iunie 2013

Cititi in engleza - Green Eggs and Ham, by Dr Seuss

Va propun o provocare: sa cititi cu copilul vostru in limba engleza. Multi parinti se tem sa abordeze acest fel de citire, desi ei stiu limba engleza mai mult sau mai putin. Sunt si parinti care considera ca limba engleza se poate invata doar in alta parte decat acasa, adica la scoala sau cu un profesor. Dar ... incercati.



Fetita mea citeste foarte bine in limba engleza, chiar mai bine decat in limba romana. Dar voi puteti incerca alternand cititul in functie de nivelul la care citeste copilul tau. Daca e un incepator, atunci il lasi sa citeasca doar cuvinte mai usoare, familiare, cum ar fi and, to, not, do sau pe cele care se pronunta asa cum se scriu sau aproximativ la fel: de exemplu fox, box, in, not. Incepi sa citesti tu, iar cand ajungeti la un cuvant usor, il lasi pe el. In ziua urmatoare propune-i alte cuvinte, ca de exemplu cele care se pronunta usor diferit: I, like, ham, green, you. Tot repetand, veti vedea ca nici engleza nu e chiar atat de grea. E greu inceputul, apoi totul vine de la sine.



O carte precum Green Eggs and Ham, by Dr Seuss, varianta pentru incepatori, e foarte potrivita deoarece textul e rimat, cuvintele sunt relativ usoare si se repeta constant de-a lungul cartii. Toate cartile Dr Seuss sunt extraordinare pentru copii. Fetita mea le iubeste pe toate. Sa-mi spuneti daca ati incercat.

AICI puteti descarca o fisa de lucru adaptata cartii.

Iata mai jos o parte din cartile din care citim noi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu